Trușeni // Copil așteptat de 65 de ani

Premieră: Caz unic în istoria Serviciului Asistență Parentală Profesionistă din R. Moldova, când un copil cu sindromul Down este luat în plasament

În timp ce unele mame își abandonează copiii chiar la naștere, lăsându-i în grija statului, Ana Buga în vârstă de 65 de ani, originară din Trușeni, suburbie a capitalei, a hotărât că trebuie să întindă o mână de ajutor acestor micuți uitați de părinți și de soartă. Astfel, Vlada, diagnosticată cu sindromul Down, și-a găsit familia pe care a dorit-o și a așteptat-o de mult timp, iar pe parcursul acestei luni, de când trăiește în noua sa casă, copila a înregistrat progrese cât într-un an aflată la internat.

Copiii îți dau sănătate

Cu mânuțele cuprinse în jurul gâtului „mamei” Ana, Vlada îngâna un cântecel. Îi place nespus să fie mângâiată și alintată, lucru care mai rar se întâmpla la orfelinat. Ana Buga depune tot efortul ca fetiței să nu-i lipsească nimic. Femeia a decis să devină asistent parental profesionist dintr-un motiv simplu: iubește copiii, mai ales că a îngrijit vreo șapte micuți din sat, iar părinții au rămas destul de mulțumiți.

„Eu primesc energie pozitivă de la dânșii. Îmi place foarte mult să mă ocup cu copiii, îmi dau sănătate. Cum spune și soțul meu - mă joc un pic cu dânsa și altfel te simți. Copiii nu sunt un obstacol, ei caută să vorbești cu ei, să le acorzi atenție și să-i iubești, pentru că ei simt asta. Ai mei au crescut mari și nu prea am de cine avea grijă. De aceea m-am gândit că ar fi tare bine să fac acest pas și să iau un copil anume din internat, fiindcă lor le lipsește lucrul cel mai important - mama”, spune femeia pe un ton blajin.

Nu știam că fratele meu are capacități

În una din zile, Ana i-a povestit unei prietene că vrea să îngrijească de copiii din orfelinat, iar aceasta a direcționat-o către organizația CCF Moldova. De acolo, femeia a ajuns la Casa municipală de copii din Chișinău. După ce a văzut-o pe Vlăduța, o fetiță dulce de cinci ani, femeia nu s-a îndoit o clipă că anume ea este copilul pe care și-l dorește.

„Nu m-a deranjat că are sindromul Down, deoarece eu am avut un frate cu aceeași diagnoză și știu ce presupune asta. Fratele meu făcea tot lucrul pe care i-l ceream: aducea apă, dădea mâncare la animale și-i plăcea la nebunie cartea. Noi nu știam că acești copii au capacități și că ar fi putut să învețe. Se uita țintă la imaginile din manuale. Totodată, ei au puține șanse să se integreze în familie, dar sunt exact ca și ceilalți: au nevoie de dragoste, mângâiere, numai că este nevoie de un picuț mai mult efort. Atât. Aici nu trebuie să sapi ori să cari pietre. Cu orice copil trebuie să ai răbdare, iar lucrurile merg strună”, explică mama, care este ajutată și de cei patru copii biologici să aibă grijă de micuță.

La internat una, acasă alta

Înainte ca Vlada să vină în noua casă, femeia a vizitat-o de câteva ori la Centru ca să stabilească contactul, însă s-a speriat și s-a tulburat de cele văzute. „Eu nu pot să descriu ce simți în momentul în care intri într-o casă de copii. La Vlada, lucrurile nu mergeau tocmai bine. O doică mi-a spus că vomită atunci când mănâncă. Am văzut cum o hrăneau repede și cu un linguroi. Am încercat și eu, doar că mult mai încet, iar fetița nu a mai vomitat. Apoi, îi dădeam biscuiți, iar ea îi arunca, până am învățat-o că trebuie să-i mănânce și mi-a reușit. E un copil tare dulce și bravo”, o mângâie dna Ana cu o mână, iar cu cealaltă își șterge lacrimile de pe obraz.

În prima zi când Vlada a călcat pragul casei, femeia a mai avut parte de o surpriză. „I-am făcut un terci și, când a văzut că se termină din farfurie, așa de tare a început a plânge, că m-am blocat. I-am mai dat o porție, cu toate că îmi dădeam seama că e mult, dar s-a liniștit”, explică cu înțeles femeia.

Ana Buga se străduiește din răsputeri ca Vlada să-i ajungă din urmă pe copiii de vârsta ei, fiindcă la cei cinci ani ai săi fetița are un nivel de dezvoltare de un an. „Când am luat-o la noi, greu mergea, pentru că acolo a stat mai mult pe spate. Scotea doar niște sunete. Acum, micuța merge. A început să spună mama, tata, râde și e mult mai pozitivă. E drept că mă ocup în permanență cu ea: vorbesc, îi citesc, o plimb. Doar pentru ce am luat acest copil, ca să-mi bat joc de dânsul? Ea nu e un obiect, e o viață de om”, zice femeia, în timp ce termină al zecelea cerc de mers cu Vlada de mână prin ogradă.

În premieră pentru R. Moldova

Livia Mărginean, coordonator de servicii familiale din cadrul Asociaţiei CFF Moldova, a specificat că e pentru prima dată când un copil cu sindromul Down este plasat în acest serviciu, care este coordonat de către Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului. „Ana Buga a trecut un test riguros înainte ca să ia în plasament acest copil și, în urma testărilor, am descoperit că e o femeie deosebită. În cazul Vladei, dna Ana a fost ca o mană cerească, deoarece ea a solicitat anume un copil cu sindromul Down. De regulă, asistenții parentali profesioniști doresc copii care să nu le facă multe probleme. I-am oferit mult suport la început, ca să simtă sprijin și să se descurce cu brio în cazul dat”, declară experta, care a rămas uluită când femeia a sunat-o la o săptămână și i-a spus că în internat mai era o fetiță cu sindromul Down, Eva, și ar putea să o crească și pe dânsa.

„Mie îmi dau și azi lacrimile, după ce am văzut copiii ceia cum stau acolo. Poate că sunt condiții, dar într-o familie câțiva oameni au grijă de un copil, iar într-un internat câțiva oameni au grijă de zeci de suflete. Lumea trebuie să fie mai blândă, mai moale, deoarece copilul nu e vinovat că așa s-a născut. Micuții cu acest sindrom sunt la fel. Aceeași inimioară bate în corpul lui, ca și la ceilalți. De ce trebuie diferențiați?”, întreabă retoric femeia.