Acest șef de stat susţine că el a inventat cuvântul fake: Poate l-au folosit şi alţii, dar nu mi-a atras atenţia niciodată
1139
Sursa: ziare.com
Preşedintele american, Donald Trump, susţine că el este cel care, practic, a „inventat” termenul „fake”. El susţine că acest termen nu i-a atras niciodată atenţia, folosit de altcineva, şi că oricum nimeni nu l-a utilizat în sintagma „fake news” (ştiri false).
În timpul unui interviu televizat, difuzat recent de un canal creştin, liderul de la Casa Albă a spus: „Cred că unul dintre cele mai grozave cuvinte pe care le-am inventat e fake (fals, n.red.)”.
„Presupun că şi alţii l-au folosit, poate, de-a lungul anilor, însă nu mi-a atras niciodată atenţia”, a spus el, conform The Independent.
Conform CNN, deşi declaraţia lui Trump ar putea părea nereală, o glumă, nu e cazul. CNN arată că preşedintele se înşală, el nefiind cel care a inventat termenul „fake” şi nici sintagma „fake news”.
Conform CNN, cuvântul „fake” îşi are originea la sfârşitul secolului XVIII - începutul secolului XIX. În sensul sau de „contrafăcut” era folosit de infractori, în acea perioadă, în Anglia.
Cât priveşte sintagma adesea folosită de Trump, „fake news”, aceasta e utilizată de la sfârşitul secolului XIX, chiar cu referire la articolele apărute în presă. Era populară mai ales în 1890 - 1891.
E adevărat, însă, că Trump a dat acestei sintagme alt înţeles decât cel real. Trump foloseşte sintagma nu pentru a desemna ştirile false, ci pe cele cu care el nu e de acord sau îl pun într-o lumină proastă, arată sursa.
Sursa: ziare.com
21.09.2021
09:47
4014
DOC // Procuratura închide ochii la filmulețul „fake” în care Ilan Șor i-ar propune Maiei Sandu un plic: „Pocuratura Generală a rămas casa de AVOCATURĂ a hoților. E mai ușor să-i dați drumul lui Platon acasă…”
14.01.2019
20:16
3190
Trump AMENINȚĂ Turcia că o va ruina economic dacă îi va ataca pe kurzii din Siria. Ce a răspuns Ankara
26.12.2018
10:05
2455
Erdogan doreşte URGENT o întâlnire oficială cu Vladimir Putin/ Când l-a invitat pe Donald Trump în Turcia
28.11.2018
14:38
2137
Donald Trump ar putea ANULA întâlnirea cu Vladimir Putin de la Summitul G20, în urma conflictului cu Ucraina
08.11.2018
08:02
2460
Donald Trump, îngerul și demonul Americii, sărbătorește „succesul” electoral
30.10.2018
09:30
2421
Bărbatul care a ucis 11 persoane la o sinagogă din Pittsburgh și-a anunțat atacul pe internet
25.10.2018
19:01
2361
New York Times // Trump pregătește o lovitură împotriva transsexualilor: Sexul unei persoane este determinat DOAR de „elemente biologice clare și obiective”
19.10.2018
13:19
2845
Au ce învăța de la Harry și Meghan! Trump, Melania și o umbrelă. Președintele american și-a arătat adevărata față
04.10.2018
10:02
2193
Reacție ironică a lui Trump după ancheta NYTimes care îl acuză de evaziune fiscală
03.10.2018
08:02
2441
Coreea de Nord refuză categoric oferta de pace a SUA: „Sfârșitul războiului nu este un cadou”
27.09.2018
08:03
2135
Trump acuză China de amestec în alegerile generale din noiembrie, din SUA
26.09.2018
08:02
2454
VIDEO // Liderii lumii au râs de Trump la ONU. Reacția președintelui SUA
17.12.2025
01:26
372
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
570
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
447
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
469
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
507
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
591
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
599
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
503
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
579
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
504
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
637
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
504
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
544
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
507
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
542
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
520
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
575
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
641
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
620
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
567
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
675
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
572
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
536
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
699
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
756
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
638
Horoscopul zilei 16.12.2025
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














