Femeia din Chișinău care TRATEAZĂ bolnavii cu mâinile și cu ventuzele
9260
Vindecare // A muncit toată viața regizor, însă vocația o chema să practice terapia manuală
Atunci când a absolvit școala din municipiul Chișinău, mama a vrut să o facă medic, dar ea și-a luat diploma de absolvire și a „fugit” să o depună la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. A fost regizoare o bună parte a vieții. S-a dedicat acestei meserii cu pasiune, însă întâmplările din viață au îndemnat-o să practice o altă meserie - cea de a trata oamenii altfel decât spun acum medicii. Vorbim despre Larisa Stanchevici din Chișinău.
Terapie manuală
Suntem în epoca aparaturii medicale avansate, dar unele metode de tratare a bolilor, testate medical, dar nepermise pe moment în medicina clasică, au rămas, totuși, o metodă sigură de terapie, dacă e aplicată la momentul și la locul potrivit. „Toate acestea pot fi aplicate în paralel și cu ceea ce prescrie medicul”, ne spune Larisa Stanchevici.
Femeia susține că întâmplările din viață au determinat-o să practice acest tip de medicină. Ori de câte ori i se întâmpla ceva, o voce din interior îi spunea că „soluția este în mâinile ei”. Și nu a apucat să practice aceasta „cu ochii închiși”. După ce s-a concediat de la compania în care a lucrat o bună parte a vieții, a urmat Facultatea de Psihologie, s-a făcut magistru în psihologie și psihoterapeut, după care a făcut astrologie, a urmat tot felul de cursuri de masaj și instruire la diferite centre medicale atât din R. Moldova, cât și din Federația Rusă, ghidată de profesori renumiți. Pe moment, este membru al Asociației terapeuților viscerali și al Ligii psihoterpeuților din Federația Rusă.
„Ca să practici terapia manuală, trebuie să cunoști foarte bine corpul omului, să-l simți. Uite eu când am înțeles că am început să simt acolo unde pe om îl doare cu adevărat, nu unde îmi arată el, am început să practic acest timp de medicină. Boala nu este acolo unde omul îmi arată că îl doare, pentru că un organ bolnav niciodată nu va da de știre, te doare acel sănătos, care are putere să strige după ajutor”, ne spune Larisa Stanchevici.
Mâinile, singurele ustensile
Mâinile sunt singurele ustensile care o ajută pe doamna Stanchevici să-l scape pe bolnav de durere. „Prin masajul pe care îl fac și puterea pe care o simt în mâini, elimin blocările funcționale musculare. Prin simplul contact cu corpul pacientului, simt rezistența organismului și aflu ce se blochează, cum are loc dereglarea funcției organelor și sistemelor. Apoi, prin terapia manuală restabilesc dereglările existente și efectuez corecția necesară. Procedurile de terapie manuală se aseamănă cu masajul, dar totuși diferă prin faptul că părțile sunt localizate, precum și forța acțiunii este strict dozată. Metodele de terapie manuală influenţează în mod eficient nu doar asupra aparatului locomotor, dar, de asemenea, asupra funcţiei organelor interne şi sistemelor, precum şi altor ţesuturi ale craniului”, ne explică Larisa Stanchevici din punct de vedere medical cum decurge tratamentul.
„Dacă doare, e bine. Corpul se vindeca”
Junghiuri, tuse, bronșită, dureri reumatismale, disfuncționalități gastrointestinale, nevralgii sau chiar o simplă răceală etc. Toate aceste maladii pot fi tratate nu doar prin a înghiți medicamente, ne dă asigurări femeia. „Bonus la terapia manuală sunt și ventuzele cu vacuum. Principiul terapiei cu ventuze e simplu: boala este adusă din profunzime la suprafață, de unde poate fi mai ușor eliminată de organism. Datorită eliberării toxinelor, și pielea devine mai sănătoasă, dacă terapia este făcută regulat. Dacă doare de la început, e bine. Corpul se vindecă”, susține Larisa Stanchevici.
„Oricum, nu vă gândiți că e suficient să puneți câteva ventuze la întâmplare. Nu, nici pe departe. Fiecare dintre ele își are locul ei, iar procedura trebuie respectată cu strictețe. Astfel, tratamentul nu are efect. În al doilea rând, pentru a se trata, și bolnavul are nevoie uneori să-și schimbe modul de viață. În caz contrar, va pleca acasă mai bolnav decât a venit. Totul e bine numai dacă se însănătoșește, dar eu asta simt la om. Psihologia m-a ajutat să-l înțeleg pe bolnav din prima și, dacă observ că acesta nu este dispus să renunțe la unele lucruri, inclusiv nocive pentru sănătatea lui, cum ar fi fumatul sau băutura, atunci nici nu mă apuc de tratament. Împlinirea mea este atunci când văd că bolnavul se simte mai bine și sunt rezultate, iar toate astea se ating numai împreună”, conchide Larisa Stanchevici.
Artimiza Cotea, medic terapeut, Policlinica nr. 7, municipiul Chișinău: „Terapia manuală – adjuvant”
Părerea mea e că acest tratament poate fi făcut în completare la ce prescrie medicul și nu pentru toate tipurile de boli. Spre exemplu, o infecție nu o poți scoate doar cu terapie manuală. Aici se impune un tratament medicamentos, iar ca adjuvant – terapia manuală și ventuzele. Cât privește ultimele, deși medicina actuală le-a eliminat din tratament, ele sunt efective și practica de ani de zile ne-a demonstrat acest lucru. Contează doar cum trebuie să fie puse ca să fie efect. Nu văd un pericol în a face terapie manuală, dacă e făcută, bineînțeles, de un specialist școlit și care simte corpul omului.
22.01.2026
14:40
2387
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3439
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2654
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3146
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5581
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31593
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3136
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7111
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
6985
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6347
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
10.04.2026
01:39
254
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
362
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
311
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
362
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
353
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
439
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
523
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
549
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
485
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
446
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
473
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
519
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
520
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
516
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
459
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
545
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
490
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
504
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
775
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
521
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
595
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
689
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
904
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
712
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
661
Horoscopul zilei 09.04.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














