Telefonul cu cea mai MARE AUTONOMIE din lume. Te ține bateria de uiți să-l încarci
3396
A trecut atât de mult timp de când aşteptăm ca producătorii de telefoane inteligente să avanseze la dispozitive cu automonie mai mare de 1-2 zile, încât atunci când apare câte un produs ieşit din acest tipar îl privim cu suspiciune, dorind să probăm personal afirmaţiie din pliantul de prezentare. Din fericire Zenfone Max nu ne-a înşelat aşteptările, fiind smartphone-ul cu cea mai bună durată a bateriei trecut până acum prin redacţia Go4it.
Telefon dual-SIM cu Android 5.0, Zenfone Max ZC550KL nu este nici foarte subţire, nici extraordinar de performant, hardware-ul său încadrând-ul cu uşurinţă la gama entry-level. La o privire mai atentă, descoperim însă un smartphone atent optimizat pentru folosirea eficientă a bateriei, cu ecran spaţios funcţionând la o rezoluţie nu prea mare, o cantitate potrivită de 2GB memorie RAM şi un chipset puţin pretenţios. Apelativul ˝Max„ este obţinut în virtutea acumulatorului gigant, care ocupă o bună parte din volumul interior al carcasei.
Discret şi elegant, Zenfone Max vine într-o carcasă bine închegată, cu partea din faţă dominată de scutul Gorilla Glass 4, protejând ecranul LCD cu tehnologie IPS. La fel ca toate telefoanele din serie, Zenfone Max include sub ecran un ornament metalic, cu textură uşor aderentă.
Acoperind practic tot spatele telefonului, capacul de protecţie a primit un finisaj cauciucat cu textură ce imită pielea naturală. Plăcut la atingere, uşor de curăţat şi cu aderenţă excelentă, capacul detaşabil poate fi înlocuit la nevoie, remediind astfel eventuale urme de deteriorare.
Sub capac găsim două slot-uri pentru cartelă micro SIM, respectiv slot pentru card micro SD. Deşi a fost lăsat la vedere, acumulatorul protejat într-o capsulă metalică este fixat de corpul telefonului şi nu poate fi îndepărtat de utilizator.
Uşor de diferenţiat la palpare, dar suficient de rigid încât să nu fie apăsat accidental în timp ce strecurăm telefonul în buzunar, butonul Power este plasat în dreapta ecranului, la nivelul degetului opozant. Conectorul USB este plasat la partea de jos, sub ecran, uşurând folosirea telefonului mobil în timp ce avem conectat adaptorul AC. Conectorul pentru căşti se află deasupra ecranului, nepunând probleme la strecurarea telefonului în buzunar.
Chiar dacă nu mai sunt la modă printre modelele de top, cele trei butoane capacitive pentru interfaţa Android au fost păstrate, eliberând spaţiu preţios pe ecran. Din păcate acestea nu sunt prevăzute cu funcţie de iluminare, astfel că folosirea telefonul pe timp de noapte poate pune unele probleme de acomodare.
Cu dimensiuni 156 x 77.5 x 10.6 mm şi puţin îngreunat de acumulator (202 grame), Zenfone Max este genul de smartphone de care nu uiţi că îl ai în buzunar. Din fericire carcasa cu forme rotunjite şi spatele aderent ajută la manevrarea comodă, chiar şi cu o singură mână.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
12.07.2026
15:32
12.07.2026
14:57
12.07.2026
13:41
12.07.2026
13:32
12.07.2026
13:31
12.07.2026
12:41
12.07.2026
12:24
12.07.2026
11:14
12.07.2026
08:44
12.07.2026
07:54
12.07.2026
07:30
12.07.2026
06:57
12.07.2026
04:52
12.07.2026
04:19
12.07.2026
03:40
12.07.2026
00:52
12.07.2026
00:00
11.07.2026
19:07
11.07.2026
18:59
11.07.2026
18:54
11.07.2026
17:54
11.07.2026
17:51
11.07.2026
16:23
11.07.2026
15:44
11.07.2026
14:09
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”

















