O femeie de 66 de ani, la un pas să-și piardă apartamentul. Doi curieri, reținuți în flagrant la Chișinău
293
Poliția Capitalei a reușit să salveze locuința unei femei de 66 de ani, după ce aceasta ar fi fost manipulată de escroci să-și vândă apartamentul, pentru ca banii obținuți să le fie transmiși. Intervenția a fost posibilă datorită vigilenței angajaților unei instituții bancare din țară, care au observat comportamentul suspect al femeii și au sesizat prompt Poliția.
Potrivit probatoriului acumulat de polițiștii și procurorii din sectorul Ciocana, femeia ar fi fost contactată prin intermediul aplicației Telegram de persoane care se prezentau drept angajați ai unor instituții de stat. Sub pretextul protejării economiilor, aceasta ar fi fost convinsă să transmită curierilor grupării doua tranșe de bani, în valoare totală de peste 380.000 de lei.
Ulterior, escrocii ar fi determinat-o să-și vândă apartamentul, urmând ca banii obținuți să fie transferați în conturi pretins sigure. Deși Poliția a intervenit prompt, femeia, puternic manipulată, a refuzat să creadă că este victima unei fraude și nu a dorit să coopereze cu oamenii legii. Nici rudele acesteia, contactate de polițiști în încercarea de a o proteja, nu au reușit să o convingă că este victima unei escrocherii.
În aceste condiții, oamenii legii au continuat acțiunile de documentare. La transmiterea celei de-a treia tranșe de bani, polițiștii au reținut în flagrant doi tineri, de 20 și 22 de ani, originari din stânga Nistrului. În automobilul acestora au fost depistați bani, a căror proveniență urmează să fie stabilită, un aparat de numărat banii, carduri bancare și alte obiecte relevante pentru cauza penală. Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 8 ani.
Poliția avertizează că escrocii exploatează frica și încrederea oamenilor, manipulându-i până în punctul în care ajung să ignore atât avertismentele polițiștilor, cât și sfaturile propriilor apropiați. Nu transmiteți bani persoanelor necunoscute. Verificați asemenea solicitări direct cu instituțiile oficiale și apelați imediat Serviciul unic de urgență 112 dacă aveți suspiciuni.
09.10.2026
13:59
09.10.2026
13:53
09.10.2026
13:52
09.10.2026
13:32
09.10.2026
13:20
09.10.2026
12:55
09.10.2026
12:17
09.10.2026
10:36
09.10.2026
10:26
09.10.2026
10:04
09.10.2026
09:39
09.10.2026
09:23
09.10.2026
14:05
09.10.2026
13:59
09.10.2026
13:53
09.10.2026
13:52
09.10.2026
13:32
09.10.2026
13:20
09.10.2026
12:55
09.10.2026
12:28
09.10.2026
12:17
09.10.2026
10:36
09.10.2026
10:26
09.10.2026
10:04
09.10.2026
10:03
09.10.2026
09:39
09.10.2026
09:23
09.10.2026
09:18
09.10.2026
08:39
09.10.2026
08:11
09.10.2026
08:05
09.10.2026
02:43
09.10.2026
02:08
09.10.2026
00:48
08.10.2026
23:27
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
















