Te-ai întrebat vreodată de ce o inversare bruscă a opiniei se numește „la 180 de grade”? Care este explicația științifică

Te-ai întrebat vreodată de ce o inversare bruscă a opiniei se numește „la 180 de grade”? Sau de ce o companie de jocuri ar putea numi noul său produs „Xbox 360” pentru a sugera că poate oferi întreaga gamă de opțiuni de divertisment?

Totul se rezumă la matematică – în special, geometrie. Sunt, de fapt, referiri la numărul de grade dintr-o singură rotație – sau pentru a-l pune în termeni puțin mai puțin matematici, numărul de grade dintr-un cerc complet.

Dar te-ai întrebat vreodată de ce, exact, am decis să împărțim un cerc într-un număr atât de aparent arbitrar? În ce altă situație (în afară de „a fi american”) ar decide cineva să facă din ceva de genul 360 valoarea de bază pentru un sistem atât de important?

Așadar, de ce există 360 de grade într-un cerc? Pentru a răspunde la asta, trebuie să ne întoarcem la începuturile matematicii în sine – chiar înainte de a fi matematica, de fapt. Dacă vrei să știi pe cine să dai vina, nu căuta mai departe decât babilonienii antici: ei au fost aproape sigur primii care au împărțit un cerc în 360 de grade egale și probabil că s-a întâmplat în jurul anului 2400 î.Hr.

Deci, caz închis, nu? Există 360 de grade într-un cerc pentru că asta au decis babilonienii antici să facă acum aproximativ 4.500 de ani și, pur și simplu, nu am decis niciodată să-l actualizăm.

Adevărul este că, la fel ca atâtea decizii luate de mai multe milenii în trecut, nu știm sigur ce a determinat alegerea de a seta 360 ca număr de grade într-un cerc. Dar asta nu înseamnă că nu avem câteva ipoteze, de la ușurința matematicii la frumusețea geometrică, până la serendipitatea astronomică.

Cu toții ajungem la matematică pe căi diferite. Pentru grecii antici, a fost prin geometrie, studiul pământului; în India, subiectul a venit cu o aromă mult mai divină. Pentru vechii babilonieni, adevăratul scop al matematicii se afla undeva la mijloc: era o modalitate de a descoperi cerul nopții.

„Fenomenele cerești au fost de mare importanță pentru babilonieni”, a scris Chris Linton, profesor de matematică aplicată la Universitatea Loughborough, în cartea sa din 2004, De la Eudoxus la Einstein: A History of Mathematical Astronomy.

„Au fost percepute ca prevestiri și aproape fiecare eveniment astronomic posibil avea o anumită semnificație”, a explicat el.

„De exemplu, când a fost vorba despre mișcarea retrogradă a planetelor, nu a fost doar mișcarea retrogradă în sine, ci și locul în care a avut loc în raport cu stelele, ceea ce a fost important”.

De exemplu, a remarcat el, dacă Marte părăsește constelația Scorpius, babilonianul obișnuit nu ar începe să vorbească despre cum ai dintr-o dată o scuză pentru a fi mai încăpățânat decât de obicei sau ceva – era un semn cosmic că ar trebui să ridici garda, pentru că era probabil să se întâmple lucruri rele.

Într-o lume dinaintea revoluției științifice, acest tip de, ei bine, magia era într-adevăr singurul control pe care oamenii îl puteau exercita asupra destinului lor. Asta însemna că era important să se înțeleagă corect: pentru a-și da seama în mod corespunzător de prevestirile viitoare prezentate în stele, acești astronomi antici aveau nevoie de precizie.

„Babilonienii sunt responsabili pentru împărțirea cercului în 360 de părți egale, pe care le numim „grade””, a scris Linton.

„Acest lucru pare să se fi datorat lungimii anului de aproximativ 365 de zile, așa că într-o singură zi Soarele se mișcă cu aproximativ 1° în raport cu stelele”.

Prin urmare, într-un an, soarele s-ar fi mișcat în total cu aproximativ 360 de grade – și, făcând acest lucru, ar fi revenit la poziția inițială. Ați putea spune că s-a încheiat cercul.