Tarifele la energie electrică și gaze naturale se vor MAJORA
2150
Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, anunță că tarifele la energie electrică și la gaze naturale vor crește din nou, ajustarea tarifelor fiind una dintre precondițiile înaintate de Fondul Monetar Internațional pentru a semna un nou memorandum de colaborare cu R. Moldova.
Triboi a precizat că, în prezent, se caută posibilități pentru a susține păturile social-vulnerabile. Cel mai probabil, în 2015, în acest scop vor fi cheltuite 81 de milioane de lei, iar la anul viitor fondul de ajutorare a păturilor social-vulnerabile ar putea ajunge la 500 de milioane de lei.
Triboi s-a referit, în cadrul unei conferințe de presă, și la negocierile care au loc în prezent cu „Gazprom”. Viceministrul speră că un nou contract cu furnizorul de gaze va fi semnat până în luna noiembrie.
În paralel, se lucrează la realizarea proiectului de construcție a gazoductului Ungheni-Chișinău.
Triboi afirmă că, în scurt timp, va fi elaborat proiectul tehnic pentru construcția gazoductului, iar lucrările ar trebui să înceapă deja la anul viitor, pentru a fi încheiate până în mai 2018, așa cum prevede Memorandumul semnat cu partea română.
Valoarea totală a proiectului este estimată la 83 de milioane de euro. R. Moldova speră să obțină un grant din partea UE și din partea României, dar și să ia credite de la BERD și BEI.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















