FOTO // TÂNĂRA de 17 ani care l-a RELAXAT pe preşedinte câte o jumătate de oră pe zi, timp de cinci luni
7097
Pentru majoritatea persoanelor este foarte greu să obţină măcar un minut în audienţa preşedintelui unei ţări.
Dar în 1864, o tânără de 17 ani, numită Lavinia Ream, putea să petreacă zilnic o jumătate de oră în compania preşedintelui Abraham Lincoln. Totul a durat timp de cinci luni.
Ream era cunoscută de la o vârstă fragedă pentru abilităţile sale artistice. Vestea despre tânăra minune s-a răspândit rapid, iar în 1863 membrul congresului din Missouri, James Rolling, a prezentat-o sculptorului Clark Mills.
Aceasta a creat statui mici de mărimea unui medalion, care îi întruchipau pe generalul Custer sau pe alţi membrii ai consiliului, inclusiv Thaddeus Stevens. Într-un singur an după ce a dobândit abilitatea, tânăra a avut posibilitatea să decidă cui doreşte să-i creeze bustul, iar tânăra l-a ales pe preşedinte.
Prietenii acesteia din Senat l-au întrebat personal pe Lincoln dacă doreşte să pozeze pentru sculptură, dar acesta a refuzat.
Lincoln a declarat: ,, M-a pus să stau într-o poziţie doar pentru că avea nevoie de mine''. Mai târziu, aceasta a declarat: ,,Chiar dacă eram cel mai bun sculptor din lume tot ar fi refuzat''.
După aceste declaraţii, preşedintele a acceptat să stea o jumătate de oră în fiecare zi timp de cinci luni ,, Părea că el utiliza acest timp pentru relaxare deoarece niciodată nu primea instrucţiuni în acel timp'', a declarat Ream. ,,Acesta părea că a găsit o companie plăcută în mine, deşi vorbeam foarte puţin''. Ocazional discuta despre fiul său Wilie care murise cu doi ani în urmă. Cu ochii în lacrimi, preşedintele îi spunea tinerei că îi aduce aminte de Willie.
După noaptea fatidică a lui Lincoln de la Teatrul Ford, Congresul a angajat-o pe Ream pentru a crea statuia memorială pentru preşedinte căzut, ea fiind cea mai tânără artistă şi prima femeie care a primit o cerere din partea guvernului Statelor Unite ale Americii.
Deşi a dovedit că poate realiză o replică remarcabilă a bustului preşedintelui, nu toată lumea din comisie considera că este capabilă să termine această cerere. ,,Având în vedere tinereţea şi lipsa de experienţă a domnişoarei Ream, şi voi merge mai departe spunând că, având în vedere sexul ei, mă aştept la un eşec al execuţiei al acestei lucrări,'' a declarat senatorul Jacob Merritt Howard.
Dar Ream a râs la urmă, opera sa fiind şi astăzi expusă în Capitol Rotunda.
Sursa: Mentalfloss
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei















