Suspecții apelului fals cu bombă de la Gară, identificați de poliție
2601
Persoanele care duminică, 27 martie, au sunat la poliție și au anunțat că Scuarul Gării ar fi minat, au fost indentificate. Aceștia s-au dovedit a fi doi minori, unul în vârstă de zece ani și altul de 17. Potrivit polițiștilor, apelul a fost efectuat de la un aparat de telefon de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală.
Pe numele acestora a fost inițiat un dosar penal pentru comunicarea mincinoasă cu bună ştiinţă despre actul de terorism. Dacă se va demonstra vinovăția acestora, minorii riscă o amendă de până la zece mii de lei sau până la doi ani de închisoare.
Amintim că, pe 27 martie, în jurul orei 12:30, un necunoscut a alertat poliţia, precum că Gara din municipiul Chișinău este minată. Alarma s-a dovedit a fi falsă.
Cu două ore înainte de acest apel, o altă persoană a sunat la poliție și a anunțat că Palatul Național „Nocolae Sulac”, unde la acea oră se desfășura Congresul de constituire a „Sfatului Țării 2”, este minat. Și acea alarmă a fost falsă. Deocamdată, făptașul nu a fost identificat.
11.12.2018
17:01
2277
O victimă a VIOLENȚEI conjugale își povestește calvarul și face apel la susținerea femeilor care au avut astfel de experiențe
11.05.2018
20:03
2779
A sunat la numărul de urgenţă pentru că îi era sete de bere. Ce s-a întâmplat apoi este neașteptat
17.02.2018
18:03
2756
APEL emoţionant al Nadiei Comăneci: Mergeţi la filmul despre TRAGEDIA de la maternitatea Giuleşti
17.10.2016
17:00
2778
SITUAŢIE INCREDIBILĂ // Senatul României cere oficial BLOCAREA activităţii DNA
09.06.2016
14:27
2716
APEL către Parlament care se referă la ALEGERILE prezidențiale: Vrem DEZBATERI publice
27.03.2016
14:47
2716
FOTO // Încă o alarmă cu BOMBĂ în capitală. Au vrut să zădărnicească Marșul Unirii?
27.03.2016
13:00
3506
Alertă cu BOMBĂ la Palatul Național
24.03.2016
10:22
4094
APEL PUBLIC: ZECI de ONG-uri solicită examinarea cauzei lui Vlad Filat în ședință DESCHISĂ
10.01.2016
14:54
3194
ALERTĂ cu BOMBĂ în Chișinău
16.11.2015
14:30
3211
Foto // ALARMĂ cu BOMBĂ la Guvern
16.10.2015
12:55
2355
DECLARAȚIE: Concursul pentru alegerea Guvernatorului BNM este „dedicat” unei anumite persoane
05.10.2015
12:35
3131
Raioanele din R. Moldova unde sunt depistate cele mai multe MINE
18.03.2026
23:51
245
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
254
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
234
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
328
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
336
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
341
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
399
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
421
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
452
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
418
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
424
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
445
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
426
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
428
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
469
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
522
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
590
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
523
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
561
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
526
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
541
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
520
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
801
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
492
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
585
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














