Sume URIAȘE. Câți bani face în fiecare an Castelul Bran din România
3405
castelulbran.ro Mii de turiști vizitează în fiecare an Castelul lui Dracula din România, chiar dacă în realitate, Castelul Bran nu are nicio legătură cu viața acestui vampir.
Astfel, în ultimele șase luni ale anului curent, Castelul Bran a atins un nou record de vizitatori, 231 252, în creştere cu 16,04% faţă de perioada similară a anului trecut.
„Veniturile din vânzarea biletelor, în primul semestru al anului 2015, au fost de 5,057 de milioane de lei (aproximativ 1,1 milioane de euro). Asta s-ar traduce printr-o creştere de 34,75 % faţă de primul semestru al anului 2014”, a declarat pentru Click.ro, Alexandru Prişcu, marketing manager al companiei care administrează Castelul Bran.
Potrivit lui Prişcu, 60% din vizitatori au fost străini, iar restul de 40% - români.
Anul trecut, castelul a adus proprietarilor un profit de 1,62 milioane de euro. Dominic de Habsburg a primit Castelul Bran în urma retrocedării acestuia, pe 26 mai 2006.
Cel care a creat faima castelului asociat cu Dracula este scriitorul Bram Stoker, care în 1897 a publicat, la Londra, romanul „Dracula, vampirul din Carpați”.
Autorul nu a precizat cu exactitate locul în care se află castelul din romanul său, dar unii istorici spun că ar fi vorba de Regiunea Bârgăului, în trecătoarea care unește Transilvania de Moldova. Datorită ecranizării acestui roman, s-a creat o asociere între Dracula, Castelul Bran și Transilvania.
De asemenea, legenda contelui sângeros, supranumit Dracula, a fost asociată cu domnitorul Vlad Țepeș, cunoscut pentru pedepsele sale dure, în special trasul în țeapă. Miile de turiști de peste hotare au găsit mai multe asemănări între Castelul Bran și castelul descris în cartea lui Bram Stoker, motiv pentru care l-au numit „Castelul Dracula”.
O altă explicație a numelui Dracula ar putea veni de la faptul că, în 1431, Sigismund de Luxemburg l-a învestit pe Vlad al II-lea, tatăl lui Țepeș, cu Ordinul Dragonului, un ordin cavaleresc dedicat luptelor împotriva turcilor, iar emblema era un dragon, asociat cu simbolul diavolului. Din cauza acestei embleme, Vlad Țepeș ar fi primit supranumele de Vlad Dracul.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
28.09.2026
16:11
28.09.2026
15:57
28.09.2026
15:31
28.09.2026
14:49
28.09.2026
14:27
28.09.2026
14:27
28.09.2026
14:24
28.09.2026
14:20
28.09.2026
14:19
28.09.2026
13:56
28.09.2026
13:34
28.09.2026
13:32
28.09.2026
13:17
28.09.2026
12:54
28.09.2026
12:44
28.09.2026
12:33
28.09.2026
12:27
28.09.2026
12:05
28.09.2026
11:39
28.09.2026
11:29
28.09.2026
11:19
28.09.2026
11:08
28.09.2026
10:52
28.09.2026
10:38
28.09.2026
10:36
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”


















