Suma pe care o va primi Alexander Rybak de la Primăria Chișinău, pentru că va cânta, de Revelion, în centrul capitalei
3048
Invitatul-surpriză al concertului pregătit de autoritățile Chișinăului pentru seara de Revelion va fi interpretul Alexander Rybak din Norvegia, câștigătorul „Eurovision Song Contest 2009”.
Pentru show-ul „Fairytale” susținut în Piața Marii Adunări Naționale în noaptea dintre ani, Rybak va fi plătit din bgetul capitalei cu aproape 200 de mii de lei (circa 10 mii de euro).
„Inițial, cerințele erau altele, mult mai mari, dar au coborât prețul”, a declarat astăzi, la Primărie, Stela Mitriuc, șefa Direcției Cultură, spunând că legislația nu le permite autorităților locale să ofere onorarii mai mari.
Concertul dintre ani, cu genericul „Visul unei nopți de iarnă”, va începe de la ora 19:00 și va dura până după miezul nopții, ora 2:30.
Pe scena din Piața Marii Adunări Naționale vor evolua Mihai Ciobanu, Nelly Ciobanu, Geta Burlacu, Maria Iliuţ, Iurie Sadovnic, Ana Cernicova, Igor Ciciuc şi Victoria Lungu. Artiştii vor fi acompaniaţi de Orchestra municipală de muzică populară condusă de fraţii Vasile şi Vitalie Advahov.
Totodată, în noaptea dintre ani, pe scena din centrul capitalei vor mai evolua Formaţia „Tharmis”, „Briosonores”, naistul Constantin Moscovici, Ana Cernicova și Amelia Uzun, Silvia Grigore, „DoReDos” şi „Zdob şi Zdub”.
Autoritățile ai anunțat și un spectacol de focuri de artificii, cu durata de 10 minute.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
22.10.2026
04:12
22.10.2026
02:59
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















