Subalterna lui Serghei Lavrov reclamă un nou „gest neprietenos” al R. Moldova față de Rusia. Ce a nemulțumit-o de această dată pe Maria Zaharova
3057
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, reclamă un nou „gest neprietenos” al autorităților de la Chișinău la adresa Federației Ruse, după ce reprezentanților Ambasadei Rusiei nu li s-a permis să monitorizeze primul tur al alegerilor de duminică pentru funcția de bașcan al Găgăuziei.
Potrivit Mariei Zaharova, care și-a făcut un obicei să arunce săgeți spre Chișinău, Moscova urmărește îndeaproape procesele din Găgăuzia, care „are strânse legături culturale, umanitare, spirituale, comerciale, economice și interregionale” cu Federația Rusă.
„Reprezentanții ruși au participat întotdeauna la observarea alegerilor conducerii acestei regiuni. Din păcate, de această dată, spre deosebire de angajații misiunilor diplomatice din alte state, Ambasadei Rusiei în R. Moldova nu i s-a oferit o astfel de oportunitate. Autoritățile moldovenești au respins aceste solicitări. Astfel, Chișinăul a dat din nou dovadă de o abordare neprietenoasă față de Rusia și și-a demonstrat înclinația spre standardele duble”, a scris Zaharova pe Telegram.
Totodată, Zaharova susține că R. Moldova ar fi încălcat prevederile Convenției din 2002 privind standardele pentru alegeri democratice, drepturile și libertățile electorale în statele membre CSI.
„Așteptăm al doilea tur de scrutin și contăm pe faptul că alegătorii vor avea posibilitatea să-și exprime în mod liber voința. Sperăm că noua conducere a regiunii va continua să dezvolte relațiile tradiționale cu țara noastră și regiunile rusești”, a adăugat Zaharova.
De menționat că în turul II al alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei au acces candidații proruși Grigore Uzun și Evghenia Guțul. Uzun este sprijinit de Partidul Socialiștilor din Moldova, iar Evghenia Guțul - de Partidul „Șor”.
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
















