00:12:56 16.12.2025
Stiri

Sturza este sigur că va fi VOTAT premier în parlament, inclusiv de deputați din PD. Cine vor fi noii miniștri

Politică 22.12.2015 13:28 Vizualizări4093
Sturza este sigur că va fi VOTAT premier în parlament, inclusiv de deputați din PD. Cine vor fi noii miniștri

Candidatul la funcția de premier, Ion Sturza, se declară sigur că va fi votat în calitate de prim-ministru, inclusiv de deputați democrați, chiar dacă ultimii au anunțat că nu vor discuta cu Domnia Sa.

Întrebat dacă Guvernul Sturza va fi votat în parlament, candidatul a răspuns: „Sigur că va fi votat de membrii parlamentului, inclusiv de la PD”.

Fostul premier a spus că nu se așteaptă să fie votat de socialiștii lui Igor Dodon, fiindcă „asta ar însemna să-mi asum programul său, ceea ce este un antagonism”, dar crede că nu are nicio „problemă ideologică” în ce privește programul democraților.

Ion Sturza a anunțat, după discuțiile avute astăzi cu membrii Biroului Politic și cu deputații PLDM, că partidele vor avea dreptul să desemneze candidați la funcția de miniștri, dar aceștia vor trebui să-și suspende calitatea de membri de partid, să semneze o declarație de integritate cu societatea civilă, iar viitorul Guvern „nu va fi abonat la partid”.

Potrivit lui Sturza, nu a ajuns să discute candidați la funcțiile de miniștri, dar dânsul a început deja „a treia listă” cu persoane pe care le vede în viitorul Guvern: „Sunt oameni pe care îi cunoașteți, profesioniști”.

Președintele interimar al PLDM, Valeriu Streleț, a declarat că deputații liberal-democrați și membrii Biroului Politic au avut „o discuție bună” cu Ion Sturza și au decis unanim să-l susțină la funcția de premier.

Streleț a respins acuzațiile că Sturza ar fi candidatul PLDM, dar a spus că Domnia Sa corespunde profilului stabilit anterior de Consiliul Național Politic al PLDM.

„Am discutat cu domnul Sturza despre principalele probleme strategice, despre criteriile de formare a guvernului. (…) Urmează să delegăm persoane și să le propunem la funcțiile de miniștri, dar și să prezentăm propunerile noastre pentru viitorul program de guvernare”, a declarat Valeriu Streleț.

Ion Sturza a anunțat că va avea discuții cu liberalii, cu grupul Leancă, cu noii social-democrați, cu societatea civilă și afirmă că este optimist în ce privește „dialogul” cu democrații.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
15.12.2025 08:04 623 Horoscopul zilei 15.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.88 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte