Studiu: Protestele nonviolente sunt mult mai eficiente decât mişcările violente în ceea ce priveşte RĂSTURNAREA REGIMURILOR autoritare
1782
Probabilitatea ca protestele să-şi atingă obiectivele este de două ori mai mare în cazul mişcărilor nonviolente comparativ cu cele violente, susţine Erica Chenoweth, o cercetătoare de la Universitatea Harvard, care a analizat 323 de campanii pentru autodeterminare sau schimbare de regim politic.
Pe baza analizei a 323 de campanii din perioada 1900-2006, Erica Chenoweth, împreună cu Maria Stephan, actualmente director la Institutul SUA pentru Pace, au scris o carte intitulată "Why Civil Resistance Works: The Strategic Logic of Nonviolent Conflict". Datele prezentate în această lucrare relevă faptul că mişcările nonviolente majore au succes în 53% din cazuri, în timp ce rata de succes a campaniilor violente este de doar 26%, informează National Public Radio (NPR).
Aşa cum era şi de aşteptat, cu cât numărul participanţilor este mai ridicat, cu atât este mai mare probabilitatea de succes. Analiza însă a mai relevat un lucru neaşteptat, anume acela că atunci când procentul de participare activă la mişcarea de rezistenţă civică ajunge la un procent 3,5% din populaţia unei ţări succesul pare să devină inevitabil.
Printre exemplele în acest sens se numără Revoluţia Puterea Poporului din Filipine (1986) şi Revoluţia Trandafirilor din Georgia (2003).
"Peste pragul de 3,5% nu au existat mişcări eşuate, ceea ce a fost puţin surprinzător pentru mine, în sensul că este un prag destul de mic", afirmă Chenoweth, subliniind că procentul de 3,5% din populaţie sugerează că de fapt mult mai multe persoane susţin tacit cauza respectivă. Chenoweth a numit acest fenomen "regula de 3,5%".
În 1986, milioane de filipinezi au ieşit pe străzile Manilei pentru a protesta paşnic. Regimul autoritar condus de preşedintele Ferdinand Marcos, care conducea ţara de peste două decenii, a picat în ceea de-a patra zi a valului de proteste.
În 2003, preşedintele georgian Eduard Şevardnadze a fost forţat să se retragă în urma unei mişcări paşnice de rezistenţă intitulată Revoluţia Trandafirilor, în cursul căreia protestatarii au năvălit în clădirea Parlamentului de la Tbilisi având flori în mâini.
Mai devreme anul acesta, liderii autoritari din Sudan şi Algeria au renunţat la putere în urma unor campanii paşnice de rezistenţă.
În fiecare din aceste cazuri, rezistenţa civică a populaţiei a învins elitele politice şi a generat schimbări radicale, se afirmă într-un material BBC News.
Chenoweth susţine că mişcările nonviolente au mai mari şanse de succes întrucât pot atrage participanţi din categorii demografice mai diverse, iar acest lucru poate cauza o perturbare severă care paralizează desfăşurarea normală a vieţii în mediul urban şi funcţionarea societăţii.
Mai mult, beneficiind de un sprijin mai larg din partea populaţiei, campaniile nonviolente au mai mari şanse să câştige suportul unor părţi ale forţelor de ordine şi armatei, adică acele grupuri pe care autorităţile se bazează pentru a restabili ordinea.
Mişcările considerate ca fiind de succes au fost cele care şi-au atins obiectivele în maxim un an şi ca rezultat direct al acţiunii. Aşadar, schimbările de regim produse ca urmare a unei intervenţii militare străine au fost excluse.
În ceea ce priveşte strategiile folosite în campaniile de nesupunere civică, grevele generale "sunt probabil una din cele mai puternice, dacă nu chiar cea mai puternică, metode individuale de rezistenţă nonviolentă", afirmă cercetătoarea americană.
Deşi de două ori mai eficiente decât campaniile violente, totuşi mişcările paşnice au eşuat în 47% din cazuri.
În pofida numeroaselor cazuri de succes, acest lucru "nu înseamnă că rezistenţa nonviolentă funcţionează întotdeauna", avertizează Chenoweth, într-un editorial în publicaţia The Guardian. "Bineînţeles că nu, iar eşecurile pe termen scurt sunt şi ele comune. Dar schimbarea pe termen lung nu vine niciodată în urma supunerii, resemnării sau disperării în legătură cu inevitabilitatea şi intractabilitatea stării de fapt", adaugă cercetătoarea.
"În mod crucial, rezistenţa nonviolentă nu funcţionează prin înduioşarea adversarului, ci prin restrângerea opţiunilor lui. Un lider şi cercul său de apropiaţi nu pot adopta şi nu pot pune în aplicare politici de unii singuri. Eu au nevoie de cooperare şi obedienţă din partea multor oameni pentru a-şi realiza planurile şi politicile", conchide Chenoweth.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
















