STUDIU CLINIC la cel mai important spital din R. Moldova: Un medicament nou, TESTAT benevol în cazul bolnavilor de COVID-19. „Trei pacienți au finisat tratamentul, iar doi au plecat acasă”
1748
Un medicament nou, destinat tratamentului persoanelor infectate cu COVID-19, este testat pe mai mulți pacienți internați la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” din Chișinău (SCR).
Este vorba despre „pan-Janus kinaza” pentru tratamentul leziunii pulmonare acute asociate cu COVID-19. Preparatul are scopul să stopeze „furtuna de citokine”, prin diminuarea leziunilor pulmonare acute şi a sindromului de detresă respiratorie.
La aceste studii clinice iau parte benevol pacienţi în stare de gravitate moderat-severă, infectaţi cu noul coronavirus. Doritorii semnează un consimțământ și au dreptul să refuze oricând participarea la studiu.
Potrivit administrației SCR, studiile clinice destinate tratamentului pacienţilor cu infecția COVID-19 au început săptămâna trecută. Acestea prevăd administrarea produsului de investigație clinică la pacienții în stare de gravitate moderat-severă, infectaţi cu noul coronavirus și se desfășoară sub conducerea investigatorului principal, profesor universitar, șef al Clinicii ATI, Dr. Victor Cojocaru, în comun cu „ARENSIA”, organizaţie privată de cercetare cu acţionariat german, specializată în studii clinice exploratorii de fază I şi II.
În prezent, șapte pacienți sunt implicați în acest studiu clinic. Bolnavii primesc timp de o săptămână, o dată pe zi, medicamentul sub formă de inhalare prin nebulaizer.
Pe moment, trei pacienți au finisat administrarea medicamentului, doi dintre care au fost externați și au plecat acasă.
„Evoluția stării lor de sănătate este una foarte bună, însă deocamdată e prematur de afirmat că acesta este efectul noului tratament. Toți bolnavii sunt monitorizați timp de 28 de zile, dintre care: primele 7 zile (zilnic), perioada în care i se administrează medicamentul, ulterior la a 14-cea zi sunt verificate semnele vitale, adică tensiunea arterială, frecvența respiratorie, saturația de oxigen și în a 28-a zi. Datele obținute precum și probele biologice colectate sunt trimise către cele mai renumite laboratoare din SUA pentru a fi analizate astfel demonstrând efectul benefic al medicamentului”, se arată într-un comunicat de presă al SCR „Timofei Moșneaga”.
Menționăm că bilanțul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 37 740 în R. Moldova, dintre care 26 575 au fost tratate, iar 1 024 au decedat din cauza COVID-19.
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
















