STUDIU // Cele două țări care oferă femeilor cel mai BUN trai
2554
sursa: google.ro Islanda și Norvegia sunt țările care oferă femeilor cele mai bune condiții de trai, în timp ce în Siria și Afganistan, femeile o duc cel mai rău, potrivit unui index care urmează să fie dat publicității joi și care face bilanțul realizărilor și deficiențelor din perspectiva condiției femeii la nivel global, informează Reuters.
Măsurarea progreselor și îmbunătățirea vieților femeilor este un element cheie în procesul de menținere a păcii și securității națiunilor, au afirmat realizatorii indexului, Institutul Național de Cercetare pentru Pace din Oslo și Institutul pentru Femei, Pace și Securitate din Georgetown (GIWPS).
Indexul pentru pacea și securitatea femeilor a monitorizat 153 de țări în care locuiește mai mult de 98% din populația globului. Analizând indicatori precum violența sau folosirea telefoanelor mobile, raportul a descoperit discrepanțe importante atât între state, cât și în interiorul aceleiași țări.
„Condiția femeilor și negarea drepturilor acestora este un indicator de viitoare instabilitate și conflict în țara respectivă”, a declarat Melanne Verveer, directoarea executivă a GIWPS, într-un interviu pentru Thomson Reuters Foundation.
„Dacă femeile sunt desconsiderate, dacă siguranța se deteriorează sau dacă sunt marginalizate, este o stare de fapt care nu prevede nimic bun pentru țara respectivă”, a spus aceasta.
Țările din Orientul Mijlociu și Africa de Nord s-au clasat la coada listei, în timp ce țările scandinave au ocupat primele poziții în indexul pe care Thomson Reuters Foundation l-a obținut înainte de lansarea oficială.
În multe țări, progresul este foarte neuniform, indică datele indexului.
În Africa de Sud, femeile au făcut progrese în zona educației și în domeniul reprezentării politice, dar mai puțin de trei din zece se simt în siguranță să iasă noaptea pe stradă, iar un sfert se declară victime ale violenței din partea partenerului, se arată în raport.
„Am auzit fete din Africa de Sud spunându-mi: «Nu mă simt în siguranță în casa mea, nu mă simt în siguranță când merg la școală, nu mă simt în siguranță în sala de clasă», a spus Verveer, care a fost primul ambasador al Statelor Unite pe problemele globale ale femeilor.
Indexul a mai constatat că, în Iran, cea mai mare parte dintre femei au acces la conturi financiare și au un nivel de educație superior altor țări din regiune. Cu toate acestea, legea iraniană restricționează dreptul femeilor măritate de a obține pașaport, le permite soților să le interzică soțiilor să muncească și nu le protejează împotriva violenței domestice.
Indexul a măsurat procesul de incluziune socială, cum ar fi educația și statutul de angajat; justiția, așa cum este reflectată de legi și cazurile de discriminare; securitatea, din punctul de vedere al familiei și violenței în comunitate.
Un alt indicator al incluziunii sociale a fost utilizarea telefonului mobil, considerat un indicator important pentru condiția femeilor în țările dezvoltate. Accesul la telefonie mobilă oferă autonomie, încredere în forțele proprii, siguranță și acces la oportunități de angajare, se mai precizează în index.
Per ansamblu, țările în care femeile au cele mai bune condiții de trai sunt Islanda, Norvegia, Elveția, Slovenia, Spania, Finlanda, Canada, Olanda, Suedia, Belgia, Singapore, Danemarca, Germania și Marea Britanie.
Statele Unite s-au clasat pe poziția a 22-a, în parte pentru că nu există legislație care să garanteze plata egală, nici concediu de maternitate plătit, potrivit raportului.
În același timp, femeile din Statele Unite au de înfruntat „o criză unică de violență mortală” care are la bază violența domestică și accesul facil la arme de foc. Riscul ca femeile să fie omorâte atunci când se confruntă cu violența domestică este de cinci ori mai mare când este o armă disponibilă.
La coada clasamentului se află Siria, Afganistan, Yemen, Pakistan, Republica Centrafricană, Congo, Iraq, Mali, Sudan, Niger, Liban, Camerun și Ciad.
Unul dintre scopurile indexului este promovarea obiectivelor de dezvoltare durabilă aprobate de Organizația Națiunilor Unite cu doi ani în urmă și care au ca termen de realizare anul 2030, spun realizatorii raportului.
Obiectivele globale includ dreptul universal la educație, înlăturarea discriminării, conflictului și sărăciei.
Indexul urmează să fie actualizat la fiecare doi ani.
Sursa: agerpres.ro
01.02.2019
17:02
2694
STUDIU // Poate fi benefic să amâni maternitatea după 35 de ani
31.01.2019
16:19
2770
Își vând părul pentru a cumpăra mâncare și scutece pentru copii
28.01.2019
20:30
4351
Declarație controversată: Femeile cu vârsta peste 50 de ani sunt prea bătrâne să fie iubite
16.01.2019
19:40
7465
Cum recunoști depresia la femei. SIMPTOME
31.12.2018
20:02
4748
De ce înșală femeile? Întrebarea și-a găsit, în sfârșit, răspunsul
06.12.2018
19:22
4145
Trăsături ale unei femei pe care NU o poți uita
16.11.2018
17:02
2682
Aproximativ 53% dintre femei au această fantezie ascunsă
12.11.2018
19:02
6082
Ce calități APRECIAZĂ femeile la bărbați?
01.11.2018
17:19
2671
ADEVĂRURI DURE // De ce eşti atrasă de bărbaţii care nu te respectă?
31.10.2018
20:02
3086
Bărbații NU se schimbă, se schimbă femeile care au fost trădate
27.10.2018
20:04
2644
Cele mai CIUDATE lucruri pe care femeile le spun bărbaților
22.03.2026
19:05
561
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
363
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
504
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
549
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
604
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
580
Horoscopul zilei 22.03.2026
698
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
835
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
676
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
852
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
829
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
983
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
885
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1104
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
852
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
901
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
1032
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
1100
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
993
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
928
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
996
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
1017
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
1048
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
976
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
932
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














