Streleț spune CÂND își va REVENI leul
2275
Premierul Valeriu Streleț îi cere guvernatorului Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, să întreprindă măsuri pentru a asigura stabilitatea leului și asta pentru că, spune el, astăzi în R. Moldova nu există fenomene care să determine o depreciere rapidă a monedei naționale.
Mai mult decât atât, prim-ministrul afirmă că, după 6 octombrie, când urmează a fi încheiate negocierile cu FMI și ar trebui să fie semnat un nou memorandum cu Fondul, leul se va întări.
„Avem speranța că, după discuțiile cu FMI și cu partenerii de dezvoltare care ne-au asigurat că de îndată ce ajungem la un compromis cu Fondul, vom putea miza pe reluarea finanțării pentru suportul bugetar. Acest lucru ar fi important pentru stabilizarea macrofinanciară și pentru neadmiterea deprecierii cursului valutar”, a explicat Streleț, solicitându-i lui Drăguțanu să identifice instrumente pentru a menține sub control cursul valutar până atunci.
Precizăm că, în ultimele zile, valuta națională s-a depreciat semnificativ față de monedele de referință. Un euro a ajuns să se vândă astăzi cu 23 de lei, iar dolarul a trecut pragul critic de 20 de lei.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
08.09.2026
18:09
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
08.09.2026
15:39
08.09.2026
15:31
08.09.2026
14:37
08.09.2026
14:22
08.09.2026
14:12
08.09.2026
14:01
08.09.2026
13:34
08.09.2026
12:38
08.09.2026
11:40
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:26
08.09.2026
11:07
08.09.2026
10:58
08.09.2026
10:57
08.09.2026
10:41
08.09.2026
10:39
08.09.2026
10:27
08.09.2026
10:07
08.09.2026
09:01
08.09.2026
06:35
08.09.2026
06:28
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani















