Stiri

Stoianoglo îi vrea la PUȘCĂRIE pe Maia Sandu și Igor Grosu? Acesta intenționează să-i tragă la răspundere și pe membrii Guvernului din 2014, care prin deciziile sale ar fi admis furtul MILIARDULUI

Actualitate 19.08.2021 16:27 Vizualizări6209
Stoianoglo îi vrea la PUȘCĂRIE pe Maia Sandu și Igor Grosu? Acesta intenționează să-i tragă la răspundere și pe membrii Guvernului din 2014, care prin deciziile sale ar fi admis furtul MILIARDULUI

Procurorul general Alexandr Stoianoglo le arată din deget președintelui Maia Sandu și spicherului Igor Grosu, care în anul 2014-2015, în calitate de membri ai Guvernului R. Moldova, ar fi votat pentru oferirea garanțiilor de stat pentru cele trei bănci falimentate: „Banca de Economii”, „Unibank” și „Banca Socială”. Astfel, procurorul general a preluat tezele folosite anterior în campaniile electorale de către guvernarea lui Vlad Plahotniuc, iar ulterior de cea a lui Igor Dodon la adresa Maiei Sandu.

Potrivit lui Stoianoglo, până acum procurorii au atras mai mult atenția asupra organizatorilor și beneficiarilor furtului miliardului, dar nu și a celor care au admis, prin deciziile luate colegial, ca banii să fie sustrași.

Citește și: Maia Sandu, despre acuzațiile lui Stoianoglo: „Procurorul general face front comun cu PENALII, devenind instrument și complice în același timp. Nici Stoianoglo, nici corupții pe care încearcă să îi protejeze nu vor opri reforma”

„Până acum am vorbit în permanență despre organizatorii furtului miliardului, despre beneficiari… Dar organele de urmărire penală, procuratura nu a analizat acțiunile și deciziile adoptate de Guvern. Noi avem o problemă legată cu tragerea la răspundere penală a oamenilor care au fost în componența unor organe colegiale. În cel mai apropiat timp, noi vom veni cu niște propuneri pentru a fi schimbată legislația, inclusiv în privința atragerii la răspundere a oamenilor din organele colegiale”, a declarat astăzi Stoianoglo.

Întrebat pe cine are în vedere, procurorul nu a vrut să dea nume concrete.

„E vorba de toți membrii Guvernului, care în perioada respectivă au participat la adoptarea deciziilor. E vorba de deciziile din 2014 și 2015”, a punctat Stoianoglo.

De menționat că Maia Sandu a infirmat de nenumărate ori, inclusiv prin probe, că a participat la ședința Guvernului din noiembrie 2014, în cadrul căreia au fost acordate garanții bancare în valoare de 9,5 miliarde de lei pentru cele trei bănci falimentate. În schimb, președintele a recunoscut că a votat la ședința Guvernului din martie 2015 pentru oferirea unor garanții de 5,3 miliarde lei, deoarece banii respectivi erau destinați deponenților. O stenogramă a acelei ședințe demonstra că cele mai multe întrebări și nedumeriri le-a exprimat Maia Sandu cu privire la acordarea acelor garanții.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 09.08.2026 09.08.2026 13:22 516 Horoscopul zilei 09.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.37 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri