Statul Islamic suferă o PIERDERE importantă într-un moment cheie
2479
Sursa: ziare.com
Forţele siriene au anunţat miercuri că l-au ucis pe ministrul de război al Statului Islamic în Siria, în timpul operaţiunilor din nordul ţării, acolo unde gruparea jihadistă pierde tot mai multe teritorii în ultima vreme.
Dacă vestea că Abu Musab al-Masri a fost ucis se confirmă, atunci e vorba despre o lovitură puternică dată grupării teroriste. Aceasta ar putea descuraja Statul Islamic într-un moment important: urmează ca SUA, sprijinite de Forţele Siriene Democrate (o alianţă între luptători kurzi şi arabi), să lanseze o ofensivă împotriva jihadiştilor, în Raqqa, arată Reuters.
Abu Musab al-Masri este una dintre cele 13 figuri importante ale Statului Islamic care au fost ucise în operaţiuni ale armatei siriene la est de Alep, afirmă surse militare din Siria, citate de mass-media de stat.
Al-Masri a fost ucis în operaţiuni care s-au desfăşurat în 10 mai. Pentru moment nu se ştiu mai multe amănunte legate de împrejurările morţii sale.
Potrivit unui expert în Statul Islamic, Hisham al-Hashimi, al-Masri era al patrulea în ierarhia Statului Islamic.
Cel care deţinuse funcţia de ministru de război al Statului Islamic înaintea sa era Abu Omar al-Shishani, ucis anul trecut. Pentagonul susţine că Abu Omar al-Shishani cel mai probabil a fost ucis într-un raid aerian american în Siria.
Statul Islamic a confirmat moartea sa, însă a transmis că acesta şi-a pierdut viaţa luptând în Irak, la sud de Mosul.
Sursa: ziare.com
18.01.2019
18:30
17.01.2019
09:05
11.12.2018
18:00
23.11.2018
08:03
13.08.2018
17:30
05.08.2018
10:03
04.07.2018
19:16
25.05.2018
18:30
12.05.2018
20:02
09.05.2018
19:30
22.04.2018
20:50
26.03.2018
18:30
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Horoscopul zilei 30.08.2026
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova
















