Statele din Europa folosite de Rusia pentru acțiuni subversive împotriva R. Moldova: Reacția autorităților din Bosnia și Herțegovina, dar și din Serbia atunci când li s-a arătat din deget
2114
Patru cetățeni ai R. Moldova, printre care și o femeie însoțită de copilul său minor, au fost reținuți, săptămâna trecută, la frontieră, când se întorceau din Serbia.
Instituțiile de forță de la Chișinău au stabilit că cele patru persoane, dar și o a cincea, care a revenit acasă mai devreme, cu avionul, au participat în ultimele săptămâni la instruiri organizate într-o tabără de gherilă situată pe teritoriul Serbiei, într-o pădure dintre localitățile Kučevo și Požarevac.
Cele cinci persoane fac parte din grupul celor 20 de inși, recrutați la Moscova din rândul celor circa 300 de moldoveni care au participat, începând cu luna mai curent, la instruiri în Federația Rusă privind organizarea unor acțiuni de destabilizare a situației din R. Moldova, în contextul alegerilor prezidențiale și al referendumului privind introducerea în Constituție a obiectivului de integrare europeană.
Corturi amenajate în păduri
Șeful Inspectoratului General al Poliței, chestorul Viorel Cernăuțeanu, directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, și șeful interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Victor Furtună, au dezvăluit joi, într-o conferință de presă, că instruirile respective erau ținute în Bosnia și Herțegovina, dar și în Serbia de către persoane străine, conectate la entități asociate structurii militare private „Wagner” și entității numite „Ferma”, instituite anterior de Evgheni Prigojin.
Mai exact, moldovenii erau învățați, printre altele, cum să manipuleze substanțe explozive, dar și să manevreze drone încărcate cu explozibili, care ar fi urmat să fie utilizate în cazul deturnării unor proteste organizate în fața principalelor instituții publice de la Chișinău.
Sursele Ziarului NAȚIONAL susțin că, inițial, moldovenii recrutați din rândul celor care au participat la instruirile de la Moscova au fost trimiși la o tabără de gherilă organizată într-o pădure din Banja Luka, pe teritoriul Bosniei și Herțegovinei. Nu toți din cei trimiși aici s-au reținut la instruiri. Cel mai probabil, aceștia nu au trecut „filtrele” solicitate de organizatori și au fost trimiși acasă după câteva zile.
CITIȚI și Au intrat pe teritoriul R. Moldova prin aeroport și au mers pe jos până la „Teleradio-Moldova”: Organele de drept au identificat executorii celui de-al doilea caz de vandalizare a instituțiilor publice
Tabăra a dispărut din Banja Luka și a apărut în Serbia
În momentul în care organele de forță de la Chișinău s-au interesat la instituțiile omoloage din Bosnia și Herțegovina vizavi de aceste instruiri, tabăra a... dispărut.
În scurt timp însă, aceasta a fost amenajată deja în Serbia, unul dintre cei mai fideli aliați europeni ai Rusiei.
Sursele noastre mai spun că, pe lângă manevrarea dronelor, trageri la țintă sau comportamentul în timpul protestelor, moldovenii au mai fost învățați cum să folosească o substanță pe care o găsesc ușor în farmacii, inclusiv în R. Moldova, și care, atunci când e pulverizată, provoacă amețeli și vomă la persoane situate pe o rază de câțiva metri.
„Inovațiile” urmau a fi puse în practică a doua zi după alegerile de duminică, 20 octombrie, la proteste organizate la indicația condamnatului Ilan Șor, care se ascunde la Moscova.
Filoruși cu antecedente penale
Majoritatea moldovenilor recrutați pentru instruiri în ceea ce privește acțiuni subversive împotriva R. Moldova au antecedente penale, nu au un loc de muncă stabil, sunt filoruși violenți și au participat la protestele organizate pe teritoriul R. Moldova de fugarul Ilan Șor.
Menționăm că, după conferința de presă a șefilor celor mai importante instituții de drept din R. Moldova, autoritățile din Serbia au descins la tabăra respectivă și au informat Poliția și Procuratura de la Chișinău despre mai multe rețineri operate în acest caz.
Totodată, sursele noastre din Poliție mai spun că sârbii au solicitat „probele” acumulate de oamenii legii din R. Moldova în privința taberei de gherilă cu instructori din Federația Rusă, care a funcționat pe teritoriul Serbiei.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















