Spaimă în avioanele de pe cursele Londra - Chișinău și Dublin - Chișinău: Un pasager recalcitrant a fost reținut, iar alți doi - amendați cu câte 1 500 de lei
3491
Pasagerii curselor aviatice Londra - Chișinău și Dublin - Chișinău au trăit momente de panică pe 14 și 15 decembrie curent din cauza unor persoane agresive aflate la bord.
În cazul cursei Londra - Chișinău de duminică, 15 decembrie, un cetățean al R. Moldova, în vârstă de 36 de ani, aflat în stare de ebrietate, a perturbat grav ordinea publică pe parcursul zborului.
Mai exact, acesta a avut un comportament agresiv față de pasageri și echipajul de bord, inclusiv în timpul manevrelor de aterizare.
„După aterizare, individul a continuat să manifeste agresivitate și a refuzat să se conformeze cerințelor legale ale polițiștilor de frontieră, amenințând cu răfuială fizică. În urma acestui incident, a fost inițiată o cauză penală, iar persoana a fost reținută pentru 72 de ore”, informează Poliția de Frontieră.
Cel de-al doilea caz a fost înregistrat pe 14 decembrie curent, când doi cetățeni moldoveni, pasageri ai cursei Dublin – Chișinău, au provocat un conflict cu angajații Poliției de Frontieră, folosind un limbaj injurios și tulburând ordinea publică.
Cei doi au fost amendați cu câte 1 500 de lei.
Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să respecte regulile de comportament în timpul zborurilor și în punctele de trecere a frontierei, să coopereze cu oamenii legii și să evite orice formă de conflict, dar și să consume alcool în mod responsabil, pentru a preveni incidentele.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















