Rinocerii de la Kiev şi lecţiile lor

Antidot

Motto:

„Ambele tabere împuşcă de mult una în cealaltă... Gloanţele sunt diverse (poliţia foloseşte gloanţe de cauciuc) şi tocmai ele provoacă cele mai grave victime... Mulţi oameni rămân fără de ochi. Un operator TV şi-a pierdut ochiul, pentru că s-a împuşcat direct în camera video cu care filma…” (De pe blogul lui Ilya Varlamov)

Imaginile care vin în aceste zile de la Kiev sunt spectaculoase şi frumoase, şi impresionante, şi demne de un premiu fotografic (care, la sigur, se va da la un moment dat, când din actuala revoluţie ucraineană va rămâne doar ecoul sau… scrumul). Doar că sunt, aceste imagini, şi foarte dramatice. Indiferent dacă prin prisma lor vedem - în funcţie de culoarea şi dioptria lentilelor prin care alegem să privim evenimentele ce se întâmplă la doar 500 km distanţă - cum devin eroi nişte oameni simpli care au decis să-şi apere până la sânge libertatea şi demnitatea, cum se încinge un război civil într-o ţară care, acum două luni, părea să aibă viitorul european în palmă sau cum se distruge un oraş care, prin modernitatea sa, era model nu doar pentru spaţiul ex-sovietic.

La Kiev se împuşcă (inclusiv de către lunetişti) şi mor oameni - miercuri erau cel puţin cinci cadavre, potrivit presei, şi circa două mii de persoane rănite. La Kiev se aruncă grenade şi, orice neadevăr ar fi relatat, noaptea trecută, reporterul Stanislav Grigoriev de la Ren TV-ul rusesc, acesta nu era un motiv ca omul să ajungă în spital cu piciorul fracturat din cauza exploziei. De fapt, el nu apucase decât să spună că este incredibil că toate acestea se întâmplă la Kiev, în secolul 21, gând care stă în mintea fiecăruia dintre noi.

7 aprilie, un mic copil…

De rând cu acest gând apare o întrebare: să nu fi ştiut oare deputaţii din Rada Supremă atunci când, la 16 ianuarie, votau pachetul de legi antidemocratice şi represive, care aruncau Ucraina cu cel puțin două decenii în trecut, ce turnură pot lua protestele care, parcă, începeau să se potolească la Kiev? Ori, poate, tocmai o astfel de turnură şi-au dorit aleşii pro-estici ai poporului?..

Ambasada Statelor Unite ale Americii a anulat vizele mai multor cetăţeni ucraineni, pe care îi consideră responsabili de violenţele de la Kiev. Uniunea Europeană anunţă că este pe post de a sista orice relaţii oficiale cu Ucraina, dacă se va confirma că miliţia a tras în protestatari cu arme de luptă - „sângele în stradă schimbă totul”, a declarat vicepreşedintele Parlamentului European, Jacek Protasiewicz. Iar preşedintele ucrainean, Victor Ianukovici, în adresările sale către popor, este gata să invoce marea conspiraţie mondială şi să acuze o lume întreagă pentru dezastrul pe care tot el l-a provocat, prin „turnura de la Vilnius”, numai pe sine - nu. Leit al nostru Vladimir Voronin din aprilie 2009. Doar că noi, se vede, am fost mici copii pe lângă ucraineni - poate pentru că şi ţara ne e mic copil în comparaţie cu vecinul nostru estic. Dar nişte minime învăţăminte din „lecţia moldovenească” ar fi putut să tragă.

Cine a mimat iubirea?

Lecţiile Kievului vor fi multe şi îi vor atinge pe mulţi. De la oficialii de la Bruxelles până la factorii de decizie de la Chişinău. Pentru că tot ce se întâmplă în Ucraina - începând cu sfârşitul lui noiembrie 2013, când liderii politici ai ţării au renunţat la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, până la votul antidemocratic din 16 ianuarie şi până la durele represiuni care nu încetează de câteva zile în capitala ucraineană - vorbeşte despre un singur lucru: ceva a fost putred cu toată euro-integrarea şi progresul ucrainenilor.

Nu poţi să faci reforme adevărate şi apoi, într-o singură noapte, să dai cu piciorul în tot efortul depus. Nu poţi să ajungi până în pragul semnării unui Acord de Asociere cu UE şi, doar după o lună şi jumătate, chiar dacă nu ai semnat, să adopţi nişte legi care te aruncă înapoi în timp, în epoca URSS…

Rezultă că a fost mimat totul? Că fie ucrainenii au minţit cu mult talent şi au mimat iubirea, reuşind să-i ducă virtuos de nas pe toţi comisarii europeni, fie Bruxellesul a dorit atât de mult să rupă Ucraina din ghearele ursului, încât şi-a zis că o va reforma „pe bune” după ce se va vedea cu certificatul de căsătorie în mână. Doar că Kievul, brusc, a vrut şi un contract nupţial ataşat.

Cert este că, după asta, viitorii candidaţi la „mariajul european” - înainte de toate, Republica Moldova, care în 2014 urmează să treacă două teste majore, precum obţinerea regimului liberalizat de vize cu UE şi semnarea Acordului de Asociere - vor fi cernuţi prin zeci de site şi cercetaţi prin zeci de lupe. Ca nu cumva să se mai ardă o dată Europa… Şi parcă i-aş înjura pe ucraineni că ne-au făcut un asemenea deserviciu, dar parcă le-aş mulţumi, totodată, că, prin nebunia lor, ne vor ajuta să evităm dezamăgirea reformelor mimate.

...Ştirile care vin continuu de la Kiev sunt adevărate relatări de pe un front de luptă. Un front care ne spune că nu avem dreptul să ratăm ultima, oricât de patetic ar suna, şansă de reformare şi eurointegrare. Şi să o facem „pe bune”.