Morţii noştri ucraineni

Antidot

Dacă în toamna lui 2013, când am ales să merg la Vilnius prin Kiev, cineva mi-ar fi spus că, în mai puţin de jumătate de an, Ministerul de Externe de la Chişinău ne va trimite o „avertizare de călătorie în Ucraina”, aş fi spus că e o glumă proastă. Şi cred că nu aş fi fost singura având o asemenea reacţie.

Pe atunci, Ucraina era nu doar cel mai mare aliat al nostru din cadrul Parteneriatului Estic - ţara vecină era pentru noi şi un spate de nădejde, care putea să ne protejeze de tăvălugul antieuropean rusesc. „Dacă, Doamne fereşte, cade Kievul…”, încercam nici să nu transpunem în cuvinte acel gând, ca nu cumva să se materializeze. Dar zidul a căzut, din moftul unui şef de stat care a crezut că poate să trădeze fără să plătească - pentru că aşa „se poartă” în această parte de lume. Însă… trădarea nu merge de multe ori la apă şi iată că, la distanţă de doar câteva luni, recomandarea venită miercuri - de a evita „regiunile cuprinse de acţiuni de protest în masă, în special, oraşul Kiev” - nu mai pare nici glumă, nici vis urât, nici utopie. Căci, la nici 500 de kilometri de Republica Moldova, s-a dezlănţuit un adevărat război civil…

Rinocerii lovesc până la moarte

Ca de pe un câmp de luptă sunt şi ştirile care vin de la Kiev şi din alte oraşe ucrainene. Una mai sângeroasă decât alta, una mai absurdă decât alta, prin cruzimea cu care acţionează protagoniştii lor, oamenii… Căci NU POATE, îţi zici a nu ştiu câta oară, să se întâmple aşa ceva într-o ţară care adineauri părea să aibă viitorul european în palmă. Şi NU POATE, în secolul XXI, într-atât să degradeze spiritul uman, încât să nască atâta ură şi atâta cruzime.

Ba poate, din păcate. Rinocerii de la Kiev - cărora, trebuie să recunosc, acum patru săptămâni le mai dădeam o şansă de izbăvire, nu au ştiut sau nu au vrut să-şi recapete chipul uman. Dimpotrivă, au degradat până nu le-au rămas decât ochii injectaţi de sânge, mâna-corn ce apasă pe trăgaci şi copitele cu care lovesc fără milă în oricine nu e ca ei şi e mai slab ca ei. Lovesc până omoară la propriu, căci din punct de vedere psihologic Maidanul mai rezistă. O fac cu încuviinţarea nici măcar tacită a Puterii de la Kiev, iar Ucraina…

Ucraina, de două zile, îşi numără morţii - 26 anunţaţi oficial, până în seara de miercuri - şi aceşti morţi adâncesc şi mai mult hăul tot mai negru ce desparte pe zi ce trece ţara vecină. Înţelege oare preşedintele acesteia, Victor Ianukovici, că o zi de doliu naţional, declarată pentru joi, nu este suficientă pentru a readuce pacea şi, mai ales, pentru a-i spăla sângele de pe mâini?

Între senzaţional şi responsabilitate

De două zile, Ucraina a devenit piatră de încercare, dar şi hârtie de turnesol deopotrivă pentru marile puteri ale lumii şi pentru micii actori ai marilor spectacole geopolitice. Un test al profesionalismului a devenit Ucraina şi pentru jurnalişti - şi, oricât ar părea de nefiresc, majoritatea dintre ei se străduiesc să pună responsabilitatea în faţa senzaţionalului. Miercuri, mai mulţi profesionişti din media ucrainene au difuzat un video, în care îşi motivează atitudinea faţă de situaţia din ţară. Ei se arată revoltaţi de faptul că în Ucraina oamenii „pot fi omorâţi pentru poziţia lor civică” şi declară că îşi doresc să trăiască într-o ţară în care Puterea ştie că demnitatea umană este intangibilă”. Poate că o asemenea atitudine civică trebuie să adoptăm şi noi?

Pluralismul de opinii e lucru sfânt, dar… există pluralism şi există populism, isterie şi manipulare. Şi dacă - din fericire, în cazul dat - la Chişinău doar populiştii, istericii şi manipulatorii pot să „explice” de ce „Puterea de la Kiev are dreptate în ceea ce face”, de ce să intoxici cu mesajele lor un public şi aşa intoxicat? Personal, am fost de-a dreptul consternată să-l aud marţi seara, de la ecranul Publika TV, pe un mare expert în toate cele - credinţă, gay, morală, iar mai nou, conflictologie - exprimându-şi senin speranţa sinceră că „la noapte Victor Ianukovici va termina cu teroriştii”. Frumoasa rezolvare a conflictelor - scoţi arma, tragi şi... rezolvi. Şi frumos pluralism de opinie.

Totul de dragul (talk)-show-ului? Poate greşesc, dar… mă tem că, dacă vom continua în aceeaşi cheie, morţii „lor” vor deveni şi „ai noştri”. Iar un miting în susţinerea lui Ianukovici în centrul Chişinăului ne va părea ceva firesc.

P.S. Apropo de „cine are dreptate”, i-aş îndemna pe toţi cei care aşteaptă acţiuni hotărâte de la Victor Ianukovici să asculte declaraţia lui Aleksandr Goncearenko, tânărul care ieri şi-a dat demisia din funcţia de prim-adjunct al preşedintelui Consiliului regional Odesa. „Ca în orice conflict, de vină sunt ambele părţi. Dar vina Puterii e mai mare - din simplul motiv că e Putere. Iar după evenimentele de ieri, mâinile Puterii sunt în sânge până la cot…”. Punct.