Frumusețea în stil… transnistrean

Antidot

Nu mai știu de când, dar se pare că expresia „e prea frumos ca să fie adevărat” ne caracterizează în totalitate viața și ne dă peste cap toate înțeleptele vorbe populare.

A fost prea frumos acum o săptămână, la Vilnius, când prim-ministrul Iurie Leancă a parafat Acordul de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar țara noastră, pe bună dreptate, a apărut în context pozitiv în mass-media internaționale. Prea frumos a fost și miercuri seară, când imaginile cu Secretarul de Stat american, Jonh Kerry, ciocnind un pahar de vin moldovenesc în hrubele de la Cricova, au făcut înconjurul lumii. Dar frumusețea nu poate să dureze dacă Dumnezeu sau, mai curând, „cel viclean” te-a norocit cu „prieteni” buni, care să te readucă la realitate și să-ți arate cine comandă muzica. Și noi îi avem, mai mulți decât ar fi cazul chiar.

Sunt tocmai acei „prieteni” care, în chip de milițian transnistrean, au descins joi dimineață la Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol, singurul cu predare în limba română din localitate. Au găsit, ca de obicei, un pretext formal - să verifice actele privind remunerarea profesorilor, de data asta -, de facto însă, nu au făcut decât să readucă spaima între pereții acestei instituții de învățământ. Și totul pentru că… a fost prea frumos la Chișinău. Iar ceea ce e „frumos” aici, trebuie demolat „acolo”. Sau încercuit cu sârmă ghimpată, așa cum au mai făcut cândva cu același liceu...

Acum, stau și mă întreb: miercuri seară, când îi vorbea lui John Kerry despre faptul că Federaţia Rusă sprijină regimul separatist de la Tiraspol, implicit forțele anti-occidentale și că „ne putem aştepta la provocări în regiunea transnistreană şi în cea găgăuză, la tentative de destabilizare a situaţiei politice de la Chişinău - toate pentru a zădărnici semnarea Acordului de Asociere cu UE şi a influenţa alegerile parlamentare de anul viitor”, președintele Nicolae Timofti a avut o premoniție sau și… informație? Sinceră să fiu, m-aș întrista să știu că ne ținem doar pe premoniții.

Bineînțeles, putem crede că a fost o coincidență, dar… ar fi prea frumos. Căci, se știe bine, în stânga Nistrului nu există nici întâmplări și nici coincidențe. Și, deși aproape erodat și total lipsit de originalitate, scenariul funcționează de fiecare dată - cum la Chișinău lucrurile încep puțin să se așeze, la Tiraspol se naște o criză. O criză perpetuă pentru care (îmi pare rău să o spun din nou) nu văd altă soluție decât bisturiul unor chirurgi politici. Și fiți de acord că ideea nu este total irealistă.

Că nu este simplă și va afecta viața a mii de oameni, știu și îmi pare rău. Dar… ce folos de „casa părintească”, cea care nu se vinde, dacă nu poți fi fericit în ea și, mai grav, ești nevoit să trăiești în veșnică teroare psihologică? Poate e mai rațional ca, în loc să plătim datoriile transnistrene către Federația Rusă, să organizăm acel „imposibil” transfer de populație? Poate că tocmai acesta e prețul libertății noastre?

P.S. Apropo de coincidențe, ieri am aflat că jurnalista Elena Pahomova, fost director de programe Publika TV, a devenit redactor-șef la televiziunea oficială de la Tiraspol. Pentru unii, știrea a însemnat o bombă mediatică... Eu i-aș zice însă „revenirea unor oameni în albia lor firească”. Întâmplare a fost să nu fie acolo…