SONDAJ IMAS // PD, cel mai mare RATING din ultimii doi ani. PAS și PPDA au scăzut în preferințe
3394
captură privesc.eu Partidul Democrat (PD), condus de Vlad Plahotniuc, se bucură actualmente de cea mai mare încredere din ultimii ani. Astfel, peste 16 la sută dintre cetățeni sunt gata să voteze pentru această formațiune, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare. În Parlament ar mai accede Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Partidul Platforma „Demnitate și Adevăr” (PPDA) și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Ultimele două formațiuni au scăzut foarte mult, potrivit unui sondaj prezentat astăzi de Compania IMAS.
Potrivit cercetării sociologice, în ultimii doi ani PD și-a consolidat pozițiile. Dacă în noiembrie 2016 doar patru la sută dintre cetățenii cu drept de vot erau gata să sprijine PD, acum ponderea formațiunii a crescut de patru ori.
Nu același lucru se poate spune de PPDA. În mai puțin de jumătate de an, PPDA a pierdut aproape jumătate din intenția de vot. Acum, pentru partidul condus de Andrei Năstase sunt gata să voteze puțin peste șapte la sută din alegători, comparativ cu 13% în iunie.
Situația partidului condus de Maia Sandu este mai rea, potrivit sondajului IMAS. Dacă în noiembrie 2016 partidul Maiei Sandu era susținut de 30 la sută din cetățeni cu drept de vot, în noiembrie 2018, acesta a ajuns la un rating de 6,4%, comparativ cu aproximativ 9% în iunie.
O situație similară se atestă în cazul socialiștilor. Astfel, acum doi ani, intenția de vot pentru PSRM era de 38 la sută. Aceasta a ajuns până la 39% în mai 2016, după care a început să scadă. În noiembrie 2018, pentru socialiști sunt gata să voteze 27% dintre alegători.
Aceleași tendințe se păstrează și în cazul încrederii în liderii politici. În noiembrie 2016, președintele PD, Vlad Plahotniuc, avea un rating de 7%, care pe parcursul a doi ani a crescut constant și actualmente a ajuns la 27%.
Liderul PPDA se bucura de încrederea a 18% de cetățeni acum doi ani. Ratingul lui a crescut, în special în perioada alegerilor anticipate din Chișinău (35%), iar acum este de 22%.
Ratingul Maiei Sandu, s-a redus de aproape două ori. În toamna anului 2016, Maia Sandu se bucura de încrederea a 40 la sută dintre alegători. Acum aceasta se bucură de încrederea a 21,4% dintre cetățeni.
Cel mai stabil rating îl are șeful statului, Igor Dodon. În noiembrie 2016, 47% dintre participanții la sondaj declarau că au încredere în Dodon. Acum, ratingul președintelui este de 44%.
Sondajul a fost realizat în perioada 20 octombrie – 9 noiembrie pe un eșantion de 1 475 de persoane și are o marjă de eroare de +/- 2,5%.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin


















