„Șomer”din Drochia, specializat în perfectarea permiselor de CONDUCERE: Cât costau serviciile sale ilegale
1270
basarabia.md Un bărbat de 43 de ani din satul Moara de Piatră, raionul Drochia, este cercetat penal pentru trafic de influenţă, după ce mai multe persoane l-au denunţat la Centrul Național Anticorupție (CNA). Deși era șomer, acesta intermedia perfectarea ilegală a permiselor de conducere contra unor sume de bani cuprinse între 400 şi 700 de euro.
În unul dintre episoade, bărbatul i-ar fi cerut unui tânăr 350 de euro pentru a-l ajuta să susţină probele teoretice şi practice, spunându-i că ar avea influenţă asupra examinatorilor din cadrul Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din Bălţi. Ulterior, însă, ar mai fi pretins 100 de euro şi 500 de lei sub pretextul că ar trebui să mituiască şi alţi funcţionari de la Chişinău, deoarece secţia teritorială nu ar fi activat pe timp de pandemie.
În alte cazuri, sub aceleaşi pretexte, șomerul ar fi cerut de la mai multe persoane diverse sume de bani pentru perfectarea permiselor de conducere.
Potrivit denunţătorilor, bărbatul ar fi primit de la ei, în total, în jur de 1 600 de euro pentru a-i ajuta să susţină examenele şi să obţină permise de conducere.
Bănuitul a fost reţinut și se află în izolator pentru 72 de ore, urmând ca procurorii să ceară instanţei de judecată un mandat de arestare. Acesta riscă până la 7 ani de închisoare sau amendă penală.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















