23:17:36 22.07.2025
Stiri

Societatea civilă cere demisia unui funcționar public

Politică 12.07.2013 17:00 Vizualizări1893
Societatea civilă cere demisia unui funcționar public radiochisinau.md
Mai multe ONG-uri care activează în domeniul apărării drepturilor omului au semnat un apel public prin care solicită demisia avocatului parlamentar Aurelia Grigoriu.

Semnatarii apelului își justifică cererea prin faptul că avocata a dat dovadă în ultimul timp de un comportament necorespunzător funcției pe care o ocupă.

„Un avocat parlamentar ar trebui să dea dovadă mereu de tact, consecvență, responsabilitate şi exactitate în discursurile publice. Considerăm că în discursul ținut la Erevan, Grigoriu și-a depășit atribuțiile și a creat premise pentru tensionarea relaţiilor dintre R. Moldova, Armenia şi Azerbaidjan. Un astfel de discurs, făcut în cadrul unui for internațional de anvergură nu este demn de funcția de avocat parlamentar și afectează grav încrederea populației în instituția Avocatului Parlamentar. Din aceste considerente ne adresăm către doamna Grigoriu să-și prezinte demisia în cel mai scurt timp”, se arată în apel.

Vă amintim că, în cadrul Conferinței internaționale cu privire la standardele europene referitoare la statul de drept, organizată la 3-5 iulie 2013 în Erevan, Armenia, avocatul parlamentar din R. Moldova  a ținut un discurs scandalos despre situaţia din regiunea Karabahul de Munte. Avocatul parlamentar a calificat Armenia ca fiind stat agresor față de Azerbaidjan. De asemenea, ridică multe semne de întrebare modul în care avocatul parlamentar a abordat la acea conferință situația din regiunea transnistreană. Grigoriu nu s-a referit deloc la responsabilitatea Federației Ruse în privinţa încălcării drepturilor omului în această regiune, constatată inclusiv prin hotărârile Curții Europene pentru Drepturile Omului. Declarațiile făcute de Grigoriu la Erevan au fost subiect de discuții și în cadrul Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relații interetnice care s-a întrunit ieri.

Avocatul parlamentar a refuzat să participe la ședință.
Autor: Mariana Rață
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte