Întrevederea dintre Maia Sandu și Ministra Oana-Silvia Țoiu: Cooperare intensificată pentru proiectele bilaterale și securitate regională
1166
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere la Chișinău cu Ministra Afacerilor Externe a României, Oana-Silvia Țoiu, aflată într-o vizită oficială în țara noastră.
Șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul constant și ferm al României oferit Republicii Moldova. Acesta se manifestă atât în procesul de integrare europeană, cât și în dezvoltarea economică și consolidarea instituțiilor democratice.
Întâlnirea a vizat cooperarea bilaterală în domenii-cheie precum infrastructura și energia. Proiectele comune sunt în desfășurare, inclusiv, contrucția podului rutier de la Ungheni și Autostrada Unirii. Au fost menționate și modernizarea rețelei feroviare Cantemir–Fălciu, precum și lucrările la liniile electrice Strășeni–Gutinaș și Bălți–Suceava. Desigur, s-a subliniat necesitatea reducerii timpilor de așteptare la frontieră..
Oficialii au abordat și problematica amenințărilor la adresa securității informaționale, convenind să intensifice cooperarea pentru combaterea dezinformării. A fost subliniată, de asemenea, importanța unui sprijin activ pentru Ucraina care apără pacea și securitatea întregului continent european.
21.08.2026
11:33
21.08.2026
11:08
21.08.2026
10:02
21.08.2026
09:20
21.08.2026
06:28
21.08.2026
04:55
21.08.2026
04:54
21.08.2026
03:31
21.08.2026
02:25
21.08.2026
01:58
21.08.2026
11:33
21.08.2026
11:13
21.08.2026
11:08
21.08.2026
10:40
21.08.2026
10:02
21.08.2026
09:20
21.08.2026
06:28
21.08.2026
04:55
21.08.2026
04:54
21.08.2026
03:31
21.08.2026
02:25
21.08.2026
01:58
21.08.2026
01:24
21.08.2026
00:44
21.08.2026
00:14
20.08.2026
22:48
20.08.2026
22:23
20.08.2026
21:29
20.08.2026
21:13
20.08.2026
19:50
20.08.2026
19:45
20.08.2026
19:11
20.08.2026
17:56
20.08.2026
16:44
20.08.2026
15:45
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Mihai Popșoi discută cu noul șef al Oficiului Consiliului Europei la Chișinău despre reforme democratice și parcursul european al Republicii Moldova

















