Socialistul Bolea nu crede că Maiei Sandu îi ajung 6 000 de lei pe lună și a sesizat ANI. Replica PAS: „În loc să-și facă griji că Maia Sandu are puțini bani, mai bine s-ar îngrijora că Dodon are prea mulți și cam toți FURAȚI”
1938
Deputatul socialist Vasile Bolea a sesizat astăzi Autoritatea Națională de Integritate (ANI), Comisia Electorală Centrală și Procuratura Generală în legătură cu existența unor „neconcordanțe” privind veniturile declarate de președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu. Socialistul nu crede că Maia Sandu, așa cum a declarat anterior, poate să-și asigure existența cu doar 6 000 de lei pe lună.
„După ce câțiva ani spunea că a trăit din rezervele din conturile bancare de peste hotare, acum Maia Sandu a revenit la această poveste fără de sfârșit. Totuși, am făcut o comparație a sumelor declarate oficial de către Maia Sandu și afirmația că cheltuiește doar 5-6 mii de lei pe lună. Diferența este de 6-7 ori, iar aceasta trebuie să fie deja explicat și la ANI”, a menționat Bolea într-o postare pe Facebook.
Deputatul socialist spune că a examinat cu atenție declarația cu privire la veniturile și proprietățile ex-premierului pentru care a votat în iunie 2019 și ceva nu ar fi în regulă.
„Observăm că, în perioada în care Maia Sandu a început să exercite funcții de demnitate publice – de deputat și de prim-ministru – contul bancar de depozit s-a diminuat cu mijloace financiare în sumă de 8 000 USD timp de 8 luni, adică câte 1 000 USD pe lună. La fel, în perioada respectivă, Maia Sandu a obținut și salarii, pentru funcțiile exercitate în sumă totală de peste 162 121 de lei: în calitate de deputat – 50 335,52 MDL; în calitate de prim-ministru – 111 786,25 MDL. Astfel, în urma unui calcul matematic, observăm că, având în vedere diminuarea sumei mijloacelor financiare deținute pe contul bancar și a salariului realizat – cheltuielile medii lunare constituie: 36 813,50 MDL pe lună. Este un calcul pe care oricine poate să-l facă”, constată deputatul Vasile Bolea.
În replică, vicepreședintele PAS, Sergiu Litvinenco, i-a reproșat lui Vasile Bolea că ar face bine să-i ceară mai întâi socoteală lui Igor Dodon.
„Evident că Vasile Bolea nu crede că Maia Sandu poate trăi cu 6 000 de lei pe lună din bani câștigați cinstit, când șeful său Dodon trăiește cu 100 000 de lei pe zi din banii statului. Vasile Bolea își face griji că Maia Sandu nu are milioane în cont ca dânsul sau ca alți socialiști milionari? Vasile Bolea, omul care a luat 500 de mii de lei prin operațiunea „Bahamas”, nu i-a declarat, fiind pasibil de răspundere penală, se îngrijorează că Maia Sandu rămâne cu tot mai puține resurse financiare?
Vasile Bolea ar face un bine țării dacă s-ar opri din câștigat bani ilegali și ar număra banii șefului său – Dodon, care toată viața a fost funcționar cu salariu de la stat, dar are castele și vile, și mașini luxoase, și conturi grase. Pe Vasile Bolea nu-l deranjează că șeful său, Dodon, a făcut averi ilegale pe spatele cetățenilor? Că a furat și a sărăcit oamenii?”, întreabă acesta.
Litvinenco a mai adăugat că Maia Sandu, la fel ca majoritatea cetățenilor R. Moldova, se străduiește să cheltuiască banii rațional.
„Maia Sandu, în afară de cheltuielile curente, donează bani pentru medici, pentru oameni nevoiași, pentru familii care au nevoie de ajutor. Maia Sandu are și o mamă pe care o ajută. Dar Vasile Bolea în loc să-și facă griji că Maia Sandu are puțini bani, mai bine s-ar îngrijora că Dodon are prea mulți și cam toți furați. Viitorul președinte Maia Sandu va ști să economisească și la Președinție, așa cum face și în viața de zi cu zi, și va elimina toate cheltuielile inutile pe care le face Dodon din banii statului”, a conchis vicepreședintele PAS.
21.04.2026
12:33
273
Dodon se laudă că i-ar fi spus în față lui Putin că el e „pro-moldavskii politic” și așteaptă ca R. Moldova să intre într-o CRIZĂ profundă, pentru a o debarca pe Maia Sandu ți PAS de la guvernare: „O să le iasă pe ochi…”
21.04.2026
11:59
316
ULTIMĂ ORĂ // Ieftinire masivă a carburanților în R. Moldova: Motorina scade sub pragul de 30 de lei, pe fondul deblocării Strâmtorii Ormuz
21.04.2026
11:47
243
Tânărul din Telenești care a omorât cu deosebită cruzime un consătean, condamnat la 20 de ani de închisoare
21.04.2026
11:13
259
Tânără de 23 de ani, condamnată pentru escrocherii cu „telefoane mobile” vândute pe TikTok și Telegram
21.04.2026
11:12
308
R. Moldova, SCUTUL democrației la granița UE. Marta Kos: Chișinăul conduce în procesul de aderare cu o rată de implementare a reformelor de 93%
21.04.2026
09:27
350
Incendiul de la Durlești: trei persoane trimise în judecată pentru încălcarea regulilor de protecție antiincendiară
21.04.2026
08:43
338
Horoscopul zilei 21.04.2026
21.04.2026
04:42
501
Cine este John Ternus, inginerul discret care îl înlocuiește pe Tim Cook la șefia Apple
21.04.2026
01:00
593
Tim Cook demisionează din funcția de CEO al Apple, locul său va fi preluat de John Ternus
245
Tot mai mulți părinți din Vaslui refuză vaccinarea copiilor, în timp ce rata imunizării scade îngrijorător după primele doze
20.04.2026
22:05
596
Cod galben de îngheț – 21.04.2026, nopți și dimineți reci
20.04.2026
20:31
651
Vreme mai rece și mai stabilă în Republica Moldova, marți, 21 aprilie 2026
21.04.2026
12:33
9
Dodon se laudă că i-ar fi spus în față lui Putin că el e „pro-moldavskii politic” și așteaptă ca R. Moldova să intre într-o CRIZĂ profundă, pentru a o debarca pe Maia Sandu ți PAS de la guvernare: „O să le iasă pe ochi…”
21.04.2026
11:59
207
ULTIMĂ ORĂ // Ieftinire masivă a carburanților în R. Moldova: Motorina scade sub pragul de 30 de lei, pe fondul deblocării Strâmtorii Ormuz
21.04.2026
11:47
216
Tânărul din Telenești care a omorât cu deosebită cruzime un consătean, condamnat la 20 de ani de închisoare
21.04.2026
11:13
245
Tânără de 23 de ani, condamnată pentru escrocherii cu „telefoane mobile” vândute pe TikTok și Telegram
21.04.2026
11:12
292
R. Moldova, SCUTUL democrației la granița UE. Marta Kos: Chișinăul conduce în procesul de aderare cu o rată de implementare a reformelor de 93%
21.04.2026
09:27
337
Incendiul de la Durlești: trei persoane trimise în judecată pentru încălcarea regulilor de protecție antiincendiară
21.04.2026
08:43
328
Horoscopul zilei 21.04.2026
21.04.2026
04:42
492
Cine este John Ternus, inginerul discret care îl înlocuiește pe Tim Cook la șefia Apple
21.04.2026
01:00
583
Tim Cook demisionează din funcția de CEO al Apple, locul său va fi preluat de John Ternus
20.04.2026
22:05
587
Cod galben de îngheț – 21.04.2026, nopți și dimineți reci
20.04.2026
20:31
646
Vreme mai rece și mai stabilă în Republica Moldova, marți, 21 aprilie 2026
20.04.2026
20:25
576
Atac cibernetic DDoS lovește serverul principal Mastodon și provoacă întreruperi în rețeaua socială decentralizată
20.04.2026
20:09
590
Blue Origin, blocată la sol cu New Glenn după ordinul FAA de investigare a defecțiunii treptei superioare
20.04.2026
19:11
599
Deezer, invadată de muzica generată de AI: aproape jumătate din melodiile noi încărcate pe platformă sunt create artificial
20.04.2026
19:01
608
Furnizorul de hosting Vercel, compromis printr-o breșă la Context AI: datele unor clienți și chei de acces au ajuns pe forumuri clandestine
20.04.2026
17:05
757
Alertă meteo cod galben, 20.04.2026, intervalul 15-21 – instabilitate atmosferică
20.04.2026
08:02
817
Horoscopul zilei 20.04.2026
19.04.2026
23:08
948
Blue Origin reutilizează cu succes racheta New Glenn, dar plasează pe orbită greșită satelitul AST SpaceMobile
19.04.2026
19:11
1021
Vreme schimbătoare, dar cu final de săptămână cald în Republica Moldova (20–26 aprilie 2026)
19.04.2026
18:01
1678
Țară mică, ambiție uriașă // R. Moldova campioană MONDIALĂ a creșterii economice până în 2030, în viziunea FMI. De ce vom avea cea mai rapidă ascensiune a PIB-ului per capita de pe glob
19.04.2026
16:59
1039
Primele fisuri în boomul finanțărilor pentru energia de fuziune: listări grăbite la bursă și dispute privind afacerile paralele
19.04.2026
15:45
912
Blue Origin bifează prima reutilizare a rachetei grele New Glenn, în ofensiva directă contra SpaceX
19.04.2026
08:42
981
Horoscopul zilei 19.04.2026
18.04.2026
21:07
1290
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
1446
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
Dodon se laudă că i-ar fi spus în față lui Putin că el e „pro-moldavskii politic” și așteaptă ca R. Moldova să intre într-o CRIZĂ profundă, pentru a o debarca pe Maia Sandu ți PAS de la guvernare: „O să le iasă pe ochi…”
ULTIMĂ ORĂ // Ieftinire masivă a carburanților în R. Moldova: Motorina scade sub pragul de 30 de lei, pe fondul deblocării Strâmtorii Ormuz
Tânărul din Telenești care a omorât cu deosebită cruzime un consătean, condamnat la 20 de ani de închisoare
Tânără de 23 de ani, condamnată pentru escrocherii cu „telefoane mobile” vândute pe TikTok și Telegram
1 MDL
1 EUR
20.21
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














