Sfaturi pentru a face COPILUL să te ASCULTE
4312
captura Se aude tot mai des că cei mici sunt din ce în ce mai neascultători cu fiecare generație, însă nu multă lume se întreabă de ce nu ascultă copiii. Poate că părinții nu mai au atâta răbdare, nu mai au timpul necesar sau pur și simplu sunt depășiți de probleme și nu reușesc să iasă din ele. De aceea, v-am pregătit câteva sfaturi pentru a face copilul să te asculte.
Cu siguranță, cea mai mare provocare pe care o are omul este să fie părinte. Părinții pot confirma acest lucru, căci a fi responsabil cu educația și viitorul unui copil este un lucru extrem de important. Viitorul unei societăți, al unei țări depinde de educația copiilor, deci părinții au un rol semnificativ.
Până la o anumită vârstă copiii sunt extrem de curioși, nerăbdători și de multe ori ni se par prea obraznici. Însă, ei procesează tot ce este în jurul lor altfel decât adulții, iar atunci când te adresezi unui copil, trebuie să îi captezi atenția și să te folosești de toate noțiunile învățate de el până la acel moment.
Jobul de părinte este unul dintre cele mai palpitante, curajoase și pline de aventuri, și nu trebuie să te sperie faptul că există și momente în care clacăm și ne epuizăm. Secretul este să-i comunicăm și copilului acest lucru, el va încerca să își ajute părinții cât poate.
Contactul vizual este important, dar și limbajul specific vârstei sale
Pentru a-i atrage atenția copilului atunci când vrei să te asculte, ai grijă să te privească în ochi, strigă-l pe numele său, vorbește-i de la același nivel și folosește propoziții scurte și cuvinte pe înțelesul său.
Părinții care filozofează prea mult în discuția cu copiii, de cele mai multe ori eșuează, căci copilul are impresia că părintele nu este sigur pe el, nu știe ce îi cere mai exact, așa că îl ignoră.
În schimb, dacă îi spui ce are de făcut în propoziții scurte și cu cuvinte pe care le înțelege, pe un ton serios, nu neapărat răstit, șansele ca un copil să asculte așa sunt mult mai mari. Dacă are privirea pierdută și plictisită, cel mai probabil că nu mai ascultă. Ca să te asiguri dacă a înțeles, îl poți pune să repete ce i s-a spus.
Pentru a te asculta, copilul are nevoie de o motivație, de aceea ei nu reacționează la ordine, pe care, de altfel, nu le înțeleg. Negațiile le procesează mai greu, așa că este bine să folosești în loc de „nu mai face cutare lucru”, folosește explicații „uite aici nu putem face cutare lucru, afară sau în casă, putem”. Când îi ceri copilului să facă ceva roagă-l să facă pentru tine sau pentru alt copil.
Fii hotărât și consecvent în acțiuni, așa îi vei oferi stabilitatea de care are nevoie
Copilul se supune cu drag părintelui când acesta este foarte explicit, hotărât și știe cum și ce să îi ceară copilului său. Copilul ascultă doar atunci când înțelege și face lucrurile cu drag. Evită să folosești prea mult NU, încearcă să introduci în vocabular FĂRĂ. Nu oferi posibilități copiilor, căci ei vor exploata acest lucru, mai degrabă folosește „Când vei termina de citit, vei putea ieși afară” decât „Dacă nu termini de citit, nu vei ieși afară”.
În general, părinții ar trebui să înțeleagă că un copil nu este un subaltern, ci este o ființă ce are nevoie să fie învățată. Încearcă să-i vorbești copilului tău așa cum îți dorești să îți vorbească alți oameni. Acest lucru îl va ajuta și pe el pe viitor, căci el imită tot ce vede la părinți.
Un alt lucru important este faptul că un copil are nevoie de atenție, are nevoie să fie el ascultat mai întâi ca să asculte. De aceea, este necesar să îi oferi alternative, „vrei să facem mai întâi baie și apoi să mâncăm sau invers?” și tot așa.
De asemenea, în jur de 70% din comunicare înseamnă comunicare non-verbală, adică limbajul trupului. Încearcă să impui ascultare prin asta, deplasează-te acolo unde este el, implică-te în ce face, apoi cere-i și tu să facă ceva cu tine.
Când îi ceri să facă ceva, spune-i direct ce are de făcut, apoi mulțumește-i după ce a făcut ce i-ai cerut. Când face o trăsnaie discutați despre ce a făcut împreună, luați hotărârea de a fi sau nu pedepsit împreună. Dă-i de înțeles că a greșit, dar că a înțeles ce a făcut și că data viitoare știi că nu va mai face.
Copilul are nevoie de încredere, de confirmarea faptului că el poate orice. Amenințările și ordinile nu sunt cele mai bune variante pentru a face copilul să te asculte, mai degrabă folosește motivația și recompensa. Recompensa va fi mereu însoțită de explicații.
Copilul are nevoie să se exprime, să se descarce, abia apoi să asculte
Copilul are și el factorii săi de stres și are nevoie să se descarce la fel ca un adult. Acest lucru trebuie respectat. Dacă un copil plânge sau face crize de isterie, trebuie lăsat să se descarce, trebuie să știe că ești acolo, că îl înțelegi și că îl asculți. Discuțiile și rugămințile se fac doar când acesta este calm și poate auzi ce i se cere.
Cu cât este mai mic, cu atât este nevoie ca cerințele să fie repetate cât mai des. De pe la 3 ani ei înțeleg că trebuie să facă anumite lucruri. Este exact același lucru cum atunci când îl înveți cuvinte noi, trebuie să i le repeți de multe ori până le memorează. Aici este nevoie de răbdare și consecvență din partea adultului.
Atrage-l pe copil în discuții, întrebându-l ce a făcut în ziua respectivă sau ce a învățat nou, sau ce trăsnăi i-au mai trecut prin cap. Încurajează-i imaginația și creativitatea lăsându-l să aleagă, dar atunci când știi că ceva nu este bine pentru el, procedează cu seriozitate și fermitate.
Acest lucru îi va oferi stabilitate emoțională și îl ajuți să se dezvolte ca un adult normal și echilibrat. Nu accepta negocieri când nu este cazul și nu te înmuia la câteva lacrimi. Mai degrabă schimbă subiectul sau schimbă-i atenția, copiii uită repede și se implică cu pasiune în alte acțiuni.
Sursa: clickpentrufemei.ro
28.01.2019
17:30
2771
Alegeri care dau bătăi de cap: părinte SAU prieten?
18.01.2019
18:30
3016
Băiat de 11 ani, mort din cauza peștelui prăjit
17.01.2019
08:02
5020
ÎNGRIJORĂTOR // Momo, personajul malefic care îţi poate ucide copilul
14.01.2019
16:20
4362
PROBLEMELE de la maturitate ale unui copil răsfăţat în exces
18.12.2018
19:03
2511
Copilul tău a dat greș. Ce FACI mai departe?
14.12.2018
19:02
2837
O femeie a înscenat răpirea copilului său din cel mai ciudat motiv
07.12.2018
11:40
6151
De la ce vârstă îți poți lăsa copilul SINGUR în casă
28.11.2018
17:40
3788
Copiii tăi te RESPECTĂ? Câteva moduri de a le schimba atitudinea!
20.11.2018
17:02
3486
Sfaturi pentru părinții care vor un COPIL fericit la școală și acasă
13.11.2018
19:30
3300
Copilul tău are o PROBLEMĂ. Nu, nu sunt eu invidioasă, nici rea
27.10.2018
17:22
2686
Copilul tău vrea să fie tot timpul în CENTRUL ATENŢIEI? Uite de ce se întâmplă acest lucru
26.10.2018
17:21
7844
Cu cât mai SEVERI sunt părinții, cu atât mai de SUCCES sunt copiii
03.04.2026
23:21
74
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
365
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
326
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
367
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
674
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
394
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
380
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
405
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
493
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
395
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
471
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
734
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
671
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
677
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
604
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
681
Horoscopul zilei 03.04.2026
03.04.2026
02:46
795
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
694
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
672
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
723
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
713
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
677
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
654
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
733
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
767
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














