Sfânta tehnologie a spovedaniei: Îţi mărturiseşti păcatele pe un site şi îţi sunt iertate cât ai da un click
2561
monitorulsv.ro
Tehnologia vine în ajutorul celor care nu au timp să meargă la biserică. Mai nou, preoţii ţin predici online, ba chiar şi spovedesc. Păcătosul îşi mărturiseşte greşelile pe site, iar faptele sunt iertate cât ai da un click.
Iar cei care au telefoane performante îşi pot instala aplicaţii speciale pentru a se spovedi. O practică ce e însă condamnată de Biserica Ortodoxă.
Mai mulţi preoţi susţin că spovedania online vine în ajutorul Bisericii, pentru a putea ţine pasul cu vremurile noi. Aşa că enoriaşii pot fi spovediţi cu un click pe internet pe un site de spovedanie. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române avertizează, însă, că practica nu este recunoscută.
„Orice alt formă decât cea pe care Biserica a consacrat-o nu poate fi numită taina spovedaniei, ci poate fi numită o formă de a te adresa, dar e foarte riscant să navighezi pe căile media şi să spui lucruri despre tine”, susţine preotul Constantin Onu.
Şi, totuşi, credincioşii se spovedesc online. Sunt sute de comentarii postate pe site-ul de spovedanie, unde oamenii îşi mărturisesc păcatele. Îşi spun problemele familiale, de serviciu şi dau chiar detalii despre viaţa lor privată. Şi adolescenţii au recurs la această metodă.
Predicile sunt luate în seamă doar de cei care cred în spovedania online. Ceilalţi enoriaşi sunt însă indignaţi de această practică
„Mi se pare o prostie. O afecere, nimic spiritual. Nu are legătură cu credinţa deloc”, susţin aceştia.
Preoţii virtuali au inventat şi spovedania la webcam. Mai mult, cei care au telefoane performante pot să-şi instaleze aplicaţii pentru mărturisirea păcatelor. Dacă au greşit cu ceva, bifează într-o listă după care se pot spovedi.
Sursa: antena3.ro
14.05.2016
13:34
03.05.2016
19:30
18.03.2016
10:17
06.06.2015
10:23
10.04.2015
12:11
15.01.2015
11:48
22.03.2014
11:30
26.12.2013
15:39
13.12.2013
15:15
06.12.2013
11:03
05.09.2013
12:51
03.09.2013
15:06
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















