Sec. XXI, Chișinău: trei copii în COLIBĂ

LIPSURI // O familie cu trei copii nu știe cum se va descurca pe timp de iarnă, deoarece locuiesc de trei luni într-o colibă amplasată la marginea Chișinăului

La marginea orășelului Dobrogea, suburbie a Chișinăului, se întind dealuri cât cuprinzi cu ochii. Undeva prin mijlocul câmpiilor, o biserică de lemn locuită de călugări se înalță din mijlocul unui lan de porumb. La vreo 200 de metri de lăcașul sfânt se vede o bojdeucă, ce seamănă mai mult cu căsuța unui paznic de harbuji - acoperită cu fân, împodobită cu țoale și păzită de Tărcuș. Din ograda țâșnesc și o iau la fugă prin păpușoaie trei fetițe cu vârste de șase, cinci și trei ani.

O persoană pe un metru pătrat

Aici trăiește o familie tânără. Gard care să împrejmuiască gospodăria nu există, la fel cum nu există nici poartă. Căsuța are vreo șase metri pătrați și dispune de o singură odăiță, care e dormitor, sufragerie, bucătărie și camera de joacă a copiilor. E lesne de ghicit cum dorm cinci suflete în acest sălaș: mama cu cele trei copile - pe pat, iar tata - pe o saltea la podele.

Înainte de a se muta în noua locuință, Doina și Alexandru au trăit o perioadă la părinții lui, dar cum bărbatul provine dintr-o familie cu 13 copii, mult timp nu au putut să stea acolo. Apoi, a urmat un drum lung al pribegiei: ba la dânsa acasă, ba la un frate de-al lui Alexandru, ba în chirie, ca în cele din urmă să se aciueze într-o casă de pe un deal de lângă Sângera, mun. Chișinău.

De pe un deal, pe alt deal

„Pe deal am locuit vreo jumătate de an într-o casă în apropierea unei stâne. Locuința era încăpătoare și mult mai bună decât aceasta. Dar asistentul social ne-a spus că nu trebuie să stăm pe câmp cu copiii mici. Ne-am dus la gazdă, însă cereau prea mult și noi nu ne puteam permite cu trei copii să achităm 1 000 de lei pe lună, plus serviciile comunale și întreținerea. Și iată ne-am mutat aici cu trei luni în urmă”, povestește Doina, care s-a căsătorit la 16 ani.

Soții nu au stat cu mâinile în sân și au pornit să-și construiască o casă pe lotul de pământ pe care l-au primit în dar la nunta lor. Nu sunt siguri că vor termina lucrările până la iarnă, dar speră ca măcar pereții să-i ridice și să pună acoperișul.

„Nu ne-am gândit la faptul că s-ar putea să nu o terminăm. Oricum, nu vom rezista pe frig în această căsuță, dar nici în altă parte nu mai avem unde să ne ducem. Mare e Domnul și poate, poate ne-om muta aici. Măcar și pe pământ gol, dar să avem unde sta”, explică Doina îngândurată.

Condiții inumane în gospodărie

Lumină în casă nu au, apă potabilă aduc de la fântâna mănăstirii, în grădina din fața casei sunt sădite doar roșii, iar bucatele le pregătesc la o plită improvizată afară, lângă colibă. „Stăm cu lumânările seara un picuț, ca să nu le cheltuim de tot și pe urmă ne culcăm, că nu avem ce face. Mâncare nu pregătim pentru o zi întreagă, ci doar atunci când mâncăm, fiindcă nu avem beci sau frigider”, spune femeia.

Casa e completată nu doar cu țoale, care sunt în loc de ferestre, ci și cu o jumătate dintr-un microbuz vechi. Soții spun că au acoperit-o cu fân ca să le țină răcoare și să nu treacă ploaia. Cele trei fetițe ale Doinei și ale lui Alexandru nu înțeleg prea multe despre problema locuinței. Ele sunt extrem de bucuroase că merg la grădiniță, care e la 15 minute distanță de colibă, și că se joacă nestânjenite în mijlocul naturii.



Copiii, la grădiniță

„Fetele le-am dat la grădiniță. Mi-am permis acest lucru, pentru că eu lucrez și am cu ce să le cumpăr o hăinuță și să le prepar un terci dimineață. Nu-și dau seama că nu au camera lor și nici măcar jucării. În zilele de sâmbătă și duminică se joacă pe dealuri și le priește aerul curat. Ele nu au măsuța lor unde să-și pună o carte, cum nu avem nici dulap unde să ținem hainele”, spune mama.

Doina niciodată nu și-a imaginat că într-o bună zi ar putea să trăiască și să crească trei copii în această locuință „exotică”. „E greu să locuiești în astfel de condiții, dar nu avem încotro. Chiar altă soluție nu am găsit. Sunt bucuroasă că am un post de muncă și că soțul meu mai câștigă o bucată de pâine pe la construcții, dar mult nu poate să lucreze, că are probleme mari cu spatele”, specifică dânsa.

La iarnă, ce facem?

Cazul e monitorizat de organizația CCF Moldova. Natalia Rotar-Sârbu, asistentul social al ONG-ului, a menționat că Doina beneficiază de un ajutor social, care, adăugat la salariul ei de spălătoreasă de vase în școala din Dobrogea și cel temporar al soțului, îi ajunge să o ducă de la o zi la alta, dar ca să finiseze construcția casei e mai complicat. „Ne străduim la maximum ca până în iarnă să fie ridicată casa și acoperită, iar în interior, în una din camere, vor construi o sobă și vor locui acolo până la primăvară, după care vor continua construcțiile și amenajările. Cât e de posibil acest lucru, nu putem ști, deoarece ar mai fi nevoie de zeci de mii de lei. Numai tencuiala în casă costă cât construcția locuinței. Și am fi recunoscători oamenilor care ar întinde o mână de ajutor Doinei și lui Alexandru”, conchide Natalia.

Doina speră că până la iarnă totul va fi bine. Cuprinde fetele în brațe, spunând că sunt o comoară neprețuită, și îi mulțumește Celui de Sus pentru acest dar. „Ele sunt totul pentru mine și-mi dau putere să supraviețuiesc”, afirmă femeia.