SCUMPIRI la produse și servicii în R. Moldova: De la legume și lactate până la întreținrea în grădinițe și gazde
2606
Inflaţia anuală în luna septembrie curent a constituit 7,6%, inclusiv la produse alimentare – 9,4%, mărfuri nealimentare – 4,2% şi servicii prestate populaţiei – 9,2%.
Datele Biroului Național de Statistică arată că indicele preţurilor de consum a fost mai mare cu 0,9% în luna septembrie, față de luna august curent.
Preţurile de consum în luna septembrie 2017 faţă de luna septembrie 2016 au înregistrat o tendinţă de creştere cu 7,6 la sută, iar față de luna decembrie 2016 - o creştere cu 4,4 la sută, fiind influenţată de majorarea preţurilor la produsele alimentare – cu 3,8 la sută, la mărfurile nealimentare – cu 2,6 la sută şi la tarifele pentru serviciile prestate populaţiei – cu 7,7 la sută.
Pe parcursul a nouă luni ale anului 2017 au fost marcate creşteri mai semnificative de preţuri la varză – cu 49,9%, ceapă uscată – cu 41,1%, fructe proaspete – cu 21,3%, cartofi – cu 17,4%, morcovi – cu 14,9%, carne, preparate şi conserve din carne – cu 6,0% (în special: carne de porc – cu 12,7%, preparate din carne şi semifabricate – cu 10,9%, carne de vită – cu 8,2%, subproduse – cu 5,5%, mezeluri fierte – cu 3,7%), peşte proaspăt şi congelat – cu 5,2%, unt ţărănesc – cu 4,4%, băuturi alcoolice – cu 4,1%, zahăr tos – cu 2,9%.
La mărfurile nealimentare au fost raportate creşteri ale preţurilor la covoare şi preşuri – cu 5,6%, accesorii pentru scris – cu 4,6%, încălţăminte – cu 4,4%, aparate de aer condiţionat – cu 4,0%, confecţii – cu 3,7%, combustibili – cu 2,7%, ţigări – cu 19,3%.
Pentru serviciile prestate populaţiei în septembrie curent, faţă de decembrie 2016, a fost înregistrată majorarea tarifelor la serviciile de sănătate – cu 73,1% (în special: serviciile medicale cu plată – de 2,1 ori, analizele medicale ale persoanelor internate în spital – de 2,0 ori, serviciile laboratoarelor medicale – cu 76,3%, tratarea spitalizată – cu 74,0%, serviciile fizioterapeutice ale persoanelor internate în spital – cu 59,0%, serviciile stomatologice – cu 23,8%), transportarea gunoiului – cu 27,9%, apeduct şi canalizare – cu 23%, serviciile de turism peste hotarele ţării – cu 20%, plata pentru întreţinerea copiilor în creşe şi grădiniţe – cu 15,6%, asigurarea obligatorie a transportului auto – cu 13,3%, încălzirea centralizată – cu 6,5%, alimentaţia publică – cu 5,2%.
Închirierea apartamentelor pentru studenţi s-a scumpit cu 6,3%.
Pe parcursul primelor nouă luni ale anului curent au fost marcate reduceri mai semnificative de preţuri la tomate – cu 61,0%, vinete – cu 60,9%, dovlecei – cu 46,7%, castraveţi proaspeţi – cu 31,2%, fructe de livadă sîmburoase – cu 30,7%, ouă de găină – cu 25,3%, crupe – cu 7,4%, ulei vegetal – cu 3,8%, gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 2,8%, medicamente – cu 2,2%, serviciile transportului feroviar internaţional – cu 6,9%.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















