Schimb de focuri în centrul orașului Minneapolis: două persoane au murit, trei polițiști au fost răniți, iar suspectul a decedat
670
Două persoane au fost ucise, iar alte câteva, inclusiv trei poliţişti, au fost rănite în urma unui schimb de focuri produs în centrul oraşului Minneapolis. Suspectul a murit şi el, a anunţat poliţia din acest mare oraş situat în nordul Statelor Unite.
Poliţia a fost chemată după ce localnicii au auzit zgomote care semănau cu focuri de armă. Oamenii legii au intervenit într-un bloc din centrul oraşului, unde, potrivit purtătorului de cuvânt Garrett Parten, "trei poliţişti au fost răniţi".
Poliţiştii răniţi se află într-o "stare stabilă", au comunicat reprezentanţii spitalului care i-a preluat.
Din cele sase persoane transportate la spital, una a decedat. O altă persoană a murit la faţa locului, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei.
"Persoana suspectată de a fi autorul împuşcăturilor a murit, iar, deocamdată, cauzele decesului său nu sunt cunoscute", a declarat Garrett Parten.
Autorităţile nu au oferit informaţii despre un posibil motiv al atacului. Ancheta continuă, iar circumstanţele exacte ale incidentului urmează să fie stabilite.
"Rugaţi-vă pentru Minnesota", a scris mai devreme pe platforma X Tim Walz, guvernatorul statului în care se află oraşul. Directorul FBI, Kash Patel, a afirmat că agenţii săi participă la operaţiune.
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















