VIDEO // Oamenii legii au deconspirat o SCHEMĂ de delapidare de bani într-o subdiviziune a Primăriei Chişinău, care e condusă de un controversat funcţionar
1796
Organele de drept din capitală Polițiștii și au descoperit la una din instituţiile subordonate Direcției Educație Tineret şi Sport, conduse de Andrei Pavaloi, un personaj controversat despre care presa a mai scris anterior, cum un grup de persoane cu funcții de răspundere angajau fictiv la muncă persoane, unele din ele aflându-se în acel moment peste hotarele țării sau în penitenciar, scrie Timpul.md
Potrivit unui comunicat de presă al Poliției capitalei, în urma unor investigaţii forţele de ordine au constat că persoanele cu funcții de răspundere din cadrul unei instituţii subordonate Direcţiei Educație Tineret şi Sport angajau fictiv persoane încă începând cu anul 2019.
“Salariul acestora era extras de pe cardurile salariale, iar mijloacele financiare erau însușite şi folosite în interes personal fiind adus un prejudiciu preliminar în sumă de aproximativ 210 000 lei iar mărimea totală a prejudiciului urmează a fi constatat în cadrul urmăririi penale”, se arată în comunicat.
Sursa citată aminteşte că, anterior, în presă au apărut mai multe investigații despre trecutul actualului șef al Direcția Direcţiei Educație Tineret şi Sport, Andrei Pavaloi, care a fost învinuit inclusiv de delapidare de fonduri în perioada 2009-2015.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















