Salvatorul nevoiașilor de la Madrid
4800
Caritate // O asociație condusă de un basarabean ajută săracii și consumatorii de droguri din Spania
Fiind pe tărâmuri străine, și-au unit eforturile nu pentru a obține ajutor, ci pentru a-l oferi. Mărinimia lor i-a surprins până și pe cetățenii din țara-gazdă, niște străini amărâți ajungând să-i ajute pe alții. Merg în locuri ce stârnesc fiori de groază - în case părăsite, străzi „dubioase” de la periferia orașului, pentru a oferi hrană și un gând bun celor nevoiași. Este vorba despre moldoveanul Pavel Costaș, conducătorul unei asociații de ajutorare a persoanelor dependente de droguri, oameni ai străzii și familii sărace din Spania.
„Samaritenii” moldoveni în acțiune
„Întotdeauna mi-a plăcut să fac ceea ce nu fac ceilalți. În 2004, când am venit în Spania, a trebuit să cerșesc multe: și un loc de muncă, și un salariu, și prieteni și multe altele. Lucrul acesta m-a făcut să mă simt prost. Mai târziu, când am scăpat de datorii, am decis să schimb ordinea lucrurilor. Ne-am unit câțiva prieteni și în loc să cerem, am început să oferim. În fiecare duminică strângeam bani, cumpăram produse alimentare, sucuri, fructe, pregăteam tartine, colectam haine, încălțăminte și alte articole de primă necesitate și le împărțeam oamenilor care locuiau pe stradă”, povestește Pavel.
Peste câțiva ani, activitatea „samaritenilor” moldoveni se transformase într-o mișcare puternică cu circa 40 de persoane. Spaniolii se miră de mărinimia lor și de faptul că ajung în locuri unde puțini se încumetă să meargă. Vagabonzi, hoți, alcoolici,consumatori de droguri ce locuiesc pe stradă, în case părăsite sau blocuri în paragină – aceștia beneficiază de ajutorul lor. În afară de mâncarea pe care le-o oferă,încearcă să-i ajute să revină la o viață normală. În 2009 au creat Asociația de Binefacere „Salvați pentru a salva”. Denumirea aparține unuia dintre cei mai activi voluntari, care înainte avusese probleme grave cu alcoolul, iar acum îi ajută pe alții să scape de acest viciu.
Focarul de infecții – centrul activității lor
Odată, cineva le-a recomandat să meargă înafara orașului, unde înainte era o fabrică mare. Acolo, printre ruine, locuiesc în condiții inumane în jur de 200 de persoane dependente de droguri. De atunci, acest loc, care este un adevărat focar de infecții,cum ar fi SIDA, tuberculoza, hepatita, a devenit centrul activității lor. Pavel i-a ajutat pe mulți să iasă de acolo și să revină la familiile lor. Aici a învățat secretele psihologiei umane, valoarea persoanei și modul de a trata vicii cumplite. „Mi-am dat seama că acești oameni, excluși de societate, aveau nevoie,în primul rând,de susținere morală, de cineva care să le ofere bunăvoință, încredere și dragoste. Dacă ar ști că există posibilitatea să iasă din mizerie și starea de deznădejde, că ar fi cineva care să-i iubească și să-i susțină, dar și ar avea dorința necesară, salvarea este aproape”, spune Pavel.
Îi ajută pe drogați, săraci și persoanele dispărute
De regulă,mulți se lăsă pradă drogurilor la îndemnul prietenilor - la discoteci, petreceri și alte locuri de distracție. La fel, din cauza probleme lor de familie, infidelității și a certurilor, unii încearcă să-și înece amarul tot în droguri sau alcool, fără a-și da seama de consecințe. Multe fete au fost ademenite prin înșelăciune, fiind obligate ulterior să se prostitueze și să se drogheze. „Fiecare are istoria lui. Sunt persoane de diferite naționalități, mai mulți spanioli și mai puțini moldoveni”, ne descrie el situația.
Reprezentanții asociației ajută și familiile ai căror membri, din cauza recesiunii,au rămas fără lucru și nu primesc niciun fel de ajutor de la stat. Lunar, le distribuie aproximativ cinci tone de merinde pe care le primesc de la Banca de Alimente. De aceasta beneficiază circa 60 de familii,dintre care doar 40% sunt din Spania.
În căutarea persoanelor dispărute în Spania, organizația condusă de Pavel Costaș colaborează și cu emisiunea „Jdi menea” („Așteaptă-mă”) de la televiziunea rusească. De cele mai dese ori, concetățenii noștri se pierd din cauza schimbării locului de trai și a numărului de telefon. Datorită intervenției lor, mai multe persoane s-au revăzut cu cei dragi rămași acasă. Elocvent este cazul unui băiat care nu a contactat cu familia timp de cinci ani și pe care îl credeau mort, însă până la urmă a revenit acasă, în R. Moldova.
Confidentul deținuților români și ruși
Fiind recunoscut pentru activitatea sa, originarul din Sadova, Călărași, este invitatul centrelor de dezintoxicare și a penitenciarelor pentru a vorbi cu persoanele de acolo. În cazul multora - pentru că nu cunosc limba spaniolă sau refuză, în general, să vorbească. Și-a amintit de cazul unei fete din Rusia, înșelată și vândută ca prostituată, pentru ca mai târziu un client de al ei, „ajutând-o” să scape din locul unde se afla, o impunea,la rândul lui,să se prostitueze în stradă. Încercând să fugă, a fost prinsă de poliție și dusă la un Centru provizoriu pentru infractorii imigranți. Supărată pe toată lumea, ea decisese să nu mai vorbească cu nimeni. Pavel a fost invitat de „Crucea Roșie” să vorbească cu ea.„După a doua vizită, de abia mi-a zâmbit și a început să-mi povestească istoria ei. Am vizitat-o în fiecare zi, două săptămâni la rând, cât a stat acolo. După aceea, n-am mai găsit-o, pentru că fusese trimisă acasă ”, își încheie el firul povestirii.
Proiecte abandonate pentru imigranți
Colegii lui Pavel Costaș sunt originari din Basarabia și România, iar activitatea lor este una de voluntariat. Nu primesc niciun ajutor de la stat, deși au solicitat,în repetate rânduri, acest lucru. Doar cu transportul, la necesitate, sunt ajutați de câțiva agenți economici. Au primit și câteva donații de la persoane fizice, însă cea mai mare sumă de bani(250 de euro) le-a fost trimisă, recent,de o persoană ce locuiește în Republica Moldova. În rest, toate cheltuielile sunt suportate de membrii asociației. „Din lipsă de finanțe, am abandonat mai multe proiecte frumoase, cum ar fi deschiderea unui Centru de cazare a persoanelor fără adăpost, deschiderea unui centru de consultanță juridică și medicală a imigranților”, își exprimă el regretul.
Familia lui Pavel Costaș este de aproape zece ani în Spania. Spune că de mic a fost învățat să poarte de grijă celor care o duc greu. În viață se conduce de perceptul biblic: „Precum voiți să vă facă oamenii vouă, faceți și voi lor asemenea”. „Încerc să transmit aceste valori și celor trei băieți ai mei. Când eram acasă, am luat parte activ la mai multe acțiuni de binefacere, fiindcă, ajutându-i pe alții, te ajuți pe tine”, a conchis salvatorul.
Cătălin Mihai
05.11.2018
12:00
15862
MILIONARUL moldovean de la Londra, cu restaurante lângă Palatul Buckingham
01.11.2018
10:19
4445
Român, martorul unui accident CUMPLIT în Franța: „Nu îmi venea să cred ce am trăit”
10.10.2018
17:30
2903
I s-a BLOCAT mașina pe șinele unui tramvai și a fost amendată
05.09.2018
16:00
3092
Povestea unei românce care a plecat la muncă în Italia pentru un TRAI MAI BUN, dar a trecut prin clipe groaznice!
29.07.2018
10:05
5031
O englezoaică i-a împrumutat 500.000 de lire IUBITULUI român. Ce-a făcut acesta cu ei
24.01.2018
15:19
4288
O tânără din R. Moldova, angajata celei mai mari companii aeriene din China: Recrutează căpitani de aeronave!
07.01.2018
16:29
6289
GALERIE FOTO, VIDEO // Cum şi-a ÎMPODOBIT maşina o moldoveancă stabilită la Londra. Toţi se opresc să-i facă fotografii
27.09.2017
18:00
6162
E multimilionară şi celebră în America! Am filmat-o la Bucureşti cu fetiţa de 2 ani și soţul ucrainean! Imagini fabuloase…
17.07.2017
10:30
17043
Frumoasa moldoveancă din Malaezia: „Acasă e acolo unde te simţi tu bine”. Ce lecție ar putea învăța R. Moldova de la această țară
30.08.2016
19:00
17795
OFICIAL // Câți cetățeni ai R. Moldova se află peste hotare? Răspunsul MAEIE
14.07.2016
09:00
8052
RECORD // O tânără din R. Moldova a călătorit în peste 100 de orașe ale lumii până la doar 23 de ani
27.05.2016
09:20
8225
Un filolog din R. Moldova a cunoscut succesul după ce a plecat în Dubai
13.02.2026
13:21
27
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
286
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
341
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
355
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
313
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
416
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
436
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
13.02.2026
08:45
518
Marco Rubio, înaintea Conferinţei de la Munchen: Europa vrea să ştie încotro se îndreaptă parteneriatul cu SUA în noua eră geopolitică
13.02.2026
08:31
442
Horoscopul zilei 13.02.2026
13.02.2026
07:59
479
Trump sfidează criticile după videoclipul rasist cu soții Obama și refuză sancționarea vreunui angajat
13.02.2026
07:34
498
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
13.02.2026
06:45
497
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
13.02.2026
06:42
501
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
13.02.2026
06:31
508
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
13.02.2026
06:21
433
Conferinţa de Securitate de la München 2026, deschisă pe fondul crizei de încredere în relaţiile transatlantice şi al unei lumi „în plin proces de destrămare”
13.02.2026
05:37
565
Ucraina deschide exportul de armament în plin război pentru a finanța extinderea industriei de apărare
13.02.2026
01:46
603
Franţa şi Norvegia parafează un acord militar de miliarde pentru bombe planante şi supraveghere destinate Ucrainei
13.02.2026
00:24
609
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
572
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
12.02.2026
22:44
595
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
12.02.2026
22:05
580
Macron şi Merz, mână în mână la summitul UE de la Alden Biesen, în timp ce disputele franco-germane pe economia europeană persistă
12.02.2026
21:58
510
Greva piloților și însoțitorilor de bord paralizează Lufthansa: aproape 800 de zboruri anulate și 100.000 de pasageri afectați
12.02.2026
20:58
532
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
20:38
604
ULTIMA ORĂ // Liga Națiunilor 2026/27: R. Moldova revine în Liga C! „Tricolorii” și-au aflat adversarii după tragerea la sorți de la Bruxelles - Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe
12.02.2026
20:12
666
Misterul celor şase morţi de la Petrohan şi Okolciţa: ancheta scoate la iveală o posibilă sectă, abuzuri sexuale şi eşecuri grave ale instituţiilor din Bulgaria
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39






Inapoi














