Stiri
S-au comandat iarăși „PAMPERȘI” în Parlament
Social
28.06.2013
12:22
1688
1688
Reformatorul Partidului Liberal Valeriu Saharneanu a comandat iarăși o duzină de „pamperși” pentru fostul său coleg Valeriu Munteanu care ar avea diaree verbală.
„Cred că avem nevoie iarăși de „pamperși” pentru cineva. Doar că aceștia trebuie de aplicat pe partea bucală a corpului. Poate așa se va liniști (Valeriu Munteanu - n.r.)”, a spus deputatul de la tribuna principală a Legislativului.
Valeriu Munteanu nu a reușit să vină cu o replică, deoarece vicepreședintele Parlamentului, Adrian Candu, a închis ședința în plen.
Este pentru a doua oară, în interval de o lună, când Saharneanu vrea să-l servească pe Munteanu cu scutece.
„Cred că avem nevoie iarăși de „pamperși” pentru cineva. Doar că aceștia trebuie de aplicat pe partea bucală a corpului. Poate așa se va liniști (Valeriu Munteanu - n.r.)”, a spus deputatul de la tribuna principală a Legislativului.
Valeriu Munteanu nu a reușit să vină cu o replică, deoarece vicepreședintele Parlamentului, Adrian Candu, a închis ședința în plen.
Este pentru a doua oară, în interval de o lună, când Saharneanu vrea să-l servească pe Munteanu cu scutece.
Stiri relevante
06.07.2026
11:02
2911
Alexandru Munteanu RUPE TĂCEREA după demisie: „E o istorie mai complicată...” Ce spune despre interimat și viitorul Guvern
03.07.2026
10:12
2573
VIDEO // Criză politică la Chișinău! Președinta Maia Sandu iese în fața presei la ora 11:00, după demisia-șoc a premierului Munteanu: Cine este succesorul pregătit să preia conducerea Guvernului?
16.02.2023
13:39
4336
VIDEO // Premierul Recean este îndemnat să sisteze de URGENȚĂ activitatea celor patru întreprinderi MILITARE rusești, care ar produce pe teritoriul R. Moldova componente și subcomponente pentru muniții, RACHETE și avioane
03.02.2023
12:13
5574
DECLARAȚIE // „Corpul diplomatic rusesc de la Chișinău, care numără 200 de angajați, trebuie să fie REDUS drastic la doi-trei diplomați, iar întreprinderile militare deținute de Rusia pe teritoriul R. Moldova – NAȚIONALIZATE”
09.11.2022
10:28
3774
Liderul CUB insistă pe „SUGRUMAREA clicii separatiste” de la Tiraspol: „Supraviețuirea regimului este pentru noi o amenințare de MOARTE, iar criza energetică este o ocazie de a aplica planul B”
17.06.2020
10:36
4390
Acuzații DURE din tabăra Platformei „DA” la adresa PAS: „Aliații noi susțin că anume PD este factorul de care depind (90%) înțelegerile politice între PAS și DA, de parcă PD ar fi trecut deja filtrele PAS, devenind brusc cel mai curat...”
15.06.2020
11:00
5826
Ion Chicu știe deja cine este potențialul viitor PREMIER al R. Moldova
17.07.2019
15:00
5080
Un candidat al „ACUM” la alegerile parlamentare se vrea lider de PARTID. „Am primit și noi asemenea informații. Unii colegi au fost sunați și li s-au făcut apropo-uri”
27.06.2019
16:37
3829
Fost candidat al Blocului „ACUM”, despre votul lui Năstase la APCE: „Cedările, aparent mici, dar sistemice nu pot fi DECONTATE în contul ideii de rezolvare a problemei transnistrene”
21.12.2018
11:37
3550
Ghimpu NU și-ar fi dorit să CANDIDEZE la alegerile PREZIDENȚIALE din 2016? „Cel care l-a CONVINS să participe urmărea preluarea PL”
06.07.2026
11:02
03.07.2026
10:12
16.02.2023
13:39
03.02.2023
12:13
09.11.2022
10:28
17.06.2020
10:36
15.06.2020
11:00
17.07.2019
15:00
27.06.2019
16:37
21.12.2018
11:37
Top stiri
12.11.2026
20:51
130
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
169
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
322
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
276
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
317
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
291
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
427
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
337
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
353
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
345
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
368
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
388
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
395
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
355
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
451
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
431
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
431
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
390
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
12.11.2026
15:32
386
Claudiu Năsui a discutat cu ambasadorul SUA despre aprofundarea relațiilor economice
12.11.2026
15:30
453
Navele de pasageri vor fi verificate periodic, iar plecarea poate fi interzisă dacă există deficiențe
12.11.2026
15:23
408
MEC extinde măsurile pentru incluziunea educațională a copiilor romi
12.11.2026
15:00
456
Zelenski anunță noi limitări ale Starshield în Ucraina, după restricțiile din octombrie
12.11.2026
14:50
612
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Reținere pentru SPIONAJ: O persoană colecta informații pentru serviciile speciale ale Rusiei și structurile de la Tiraspol
12.11.2026
14:42
464
Procuratura Anticorupție și Institutul Basel discută despre recuperarea bunurilor infracționale
12.11.2026
14:37
452
Valeriu Chiveri și ambasadorul SUA au discutat despre reintegrarea țării
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri


















