Rusia, aşa cum am cunoscut-o
1107
Note de călătorie // Moscova, cu polițiști la tot pasul, Sankt Petersburgul - imaginea unui Petru I atins de grandomanie
În timp ce Federaţia Rusă este privită ca un duşman, după ce a impus embargo pentru vinurile moldoveneşti, vreau să (vă) vorbesc despre această ţară fără prejudecăţi şi influenţe mediatice, aşa cum am cunoscut-o recent, într-o călătorie la Moscova şi Sankt Petersburg.
Mâinile de fier invizibile
În Moscova, pe străzi e o supercurățenie un pic incredibilă şi totalitară şi nici un vagabond, nici un cerșetor. Lucruri care, evident, uimesc, mai degrabă, în sensul negativ al cuvântului. Există un control excesiv al forţelor de ordine. În Petersburg, de exemplu, am urmărit o scenă în care o maşină de poliţie s-a apropiat de un grup de tineri instrumentişti care cântau în aer liber nu departe de Catedrala Mântuitorului Însângerat, animând turiştii. După o scurtă discuţie, în câteva clipe, cântăreţii şi-au strâns instrumentele şi s-au făcut nevăzuţi. Aceşti cântăreţi ambulanţi însă dau culoare şi creează atmosfera oraşului. Nu-mi pot imagina, spre exemplu, străzile şi podurile Parisului fără ei. Aici, uite că nu se poate. Nu rareori poţi vedea agenţi ai poliţiei înarmaţi, care supraveghează ordinea publică. Prezenţa lor, la început, mi-a dat un sentiment de securitate. După câteva zile însă, am început să mă întreb de cine oare mă protejează aceşti poliţişti, unde se ascunde răuvoitorul şi cu ce scop. Întrebări, fără doar şi poate, retorice.
Peste tot în jur – blocuri masive de piatră, bulevarde largi, oameni distanţi, localuri şi magazine foarte scumpe. Potrivit unui studiu realizat de „Forbes”, Moscova este cel mai scump oraş al lumii, devansând capitale precum Londra, Tokio sau Paris. Înconjurăm de fiecare dată câteva cartiere sau mergem până la capătul bulevardului ca să găsim, în sfârșit, o trecere pentru pietoni. Nu sunt tare sigură că Moscova este un oraș pentru turiști. Mai degrabă e unul pentru mașini. Maşini luxoase.
Beneficii de CSI-işti
O parte din muzee au preţul biletelor diferenţiat. Pentru străini e de două-trei ori mai mare. Noi (eu şi camaradul meu de călătorie) le procurăm la acelaşi preţ ca şi cetăţenii ruşi, pentru că suntem din CSI. Muzeele sunt pur şi simplu copleşitoare prin numărul şi valoarea exponatelor. E suficient să amintesc doar Ermitajul, cu ale sale 65 de mii de piese expuse în 350 de săli, şi altele 2,7 milioane de piese pe care le păstrează în rezervele sale, fiind considerat unul dintre cele mai importante muzee de artă din lume. Pe scurt, cred că mi-am făcut preaplinul de muzee. Pentru un timp, nici nu vreau să aud de ele, chiar dacă mi se oferă intrarea gratis.
M-am simţit confortabil să înţeleg ce se vorbeşte în jur şi, în acelaşi timp, nimeni să nu înţeleagă ce vorbim între noi. Se spune că sunt tare mulţi moldoveni în Rusia, dar, probabil, nu la expoziţii şi nu în muzee.
Vieţi sacrificate în numele creaţiei
Sankt Petersburgul e un oraş plin de literatură. Fiecare al treilea edificiu/clădire/casă are referinţe culturale. E un oraş fascinant cu numeroasele sale canale în stil veneţian (de aici provenindu-i şi supranumele de „Veneţia Nordului”), cu parcurile şi grădinile sale à la française, cu podurile sale ridicate după miezul nopţii pentru a permite navelor să traverseze oraşul, cu oraşele sale satelit (Peterhof, Ţarskoe Selo, Kronstadt ş.a.), cu grandioasele sale catedrale şi biserici... Dar fascinaţia nu durează decât până în momentul în care afli că, de fapt, e un oraş înfiinţat pe un teren plin de mlaştini, cu vieţile sacrificate ale şerbilor aduşi aici de către ţarul Petru I care avea un vis: să construiască un oraş european.
Catedrala „Sfântul Isaac” din Petersburg are una dintre cele mai mari cupole din lume. E o construcţie impunătoare prin proporţiile sale. O singură coloană din cele câteva zeci, care susţin catedrala, cântăreşte nici mai mult, nici mai puţin decât 108 tone. Impresionant, nu? Mult mai impresionant însă, decât aceste dimensiuni uriaşe, mi se pare faptul că, pentru a polei cu aur interiorul catedralei (am să păstrez discreţie în ce priveşte cantitatea de aur), au murit 60 de oameni intoxicaţi cu mercur.
Motive de mândrie şi pisici
Peste tot în Sankt Petersburg m-a urmărit imaginea unui Petru I atins de grandomanie. Altfel, cum să-mi explic uriaşele palate, edificii şi proprietăţi care-i aparţineau? Localnicii, am impresia, au un complex de inferioritate. Când prezintă oraşul turiştilor, pun accent pe asemănările acestuia cu Veneţia, cu Amsterdamul, sperând să le trezească astfel un plus de simpatie.
Pisicile au devenit un fel de simbol al Sankt Petersburgului. Pe vremea lui Petru I, când oraşul a fost invadat de şobolani, acesta a adus din Kazan mai multe pisici de rasă care îi păzeau palatele. Astăzi, aici poţi vizita un muzeu al pisicilor (vii), printre care se află şi câteva reprezentante veterane, care au păzit de rozătoare, la vremea tinereţii lor, Ermitajul. A devenit o tradiţie, în fiecare an, în toamnă, să se organizeze un festival al pisicilor. Nu e de mirare să vezi în catedrale câte o pisică plină de respect, la loc de cinste, pe scaun.
28.03.2025
17:14
2152
VIDEO // „Partenerul strategic Rusia” vrea să DISTRUGĂ transportatorii din R. Moldova. Guvernul: „Din nou, fără motiv, Rusia lovește economic R. Moldova. De această dată, blochează transportatorii moldoveni”
12.03.2024
11:14
2214
Notă de PROTEST înmânată ambasadorului Rusiei la Chișinău: „Federația Rusă sfidează normele și principiile dreptului internațional și subminează suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova”
26.04.2022
10:12
6880
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
15.10.2021
09:41
17949
România întinde o mână R. Moldova, după ce Rusia a solicitat un preț EXORBITANT pentru gazele naturale: „România nu va abandona frații de peste Prut, nu va abandona niciodată R. Moldova în plină iarnă”
01.12.2020
10:11
3117
Rusia TRIȘEAZĂ când afirmă că retragerea trupelor GOTR din Transnistria ar putea duce la o „destabilizare” în zonă. De ce tace MAEIE? „Această instituție exprimă poziția unui fost lider politic respins de către cetățeni”
22.02.2019
12:00
4867
Nicolae Negru, despre noul dosar penal deschis de ruși pe numele lui Plahotniuc: „Acțiunea se înscrie, cu certitudine, în efortul de a influența alegerile din R. Moldova în folosul PSRM, adică al Rusiei”
28.01.2019
08:02
3993
Soros atacă China lui Xi şi Rusia lui Putin. Ce le reproşează miliardarul american
26.01.2019
10:01
4745
Drona Poseidon, „arma apocaliptică“ a Rusiei
24.01.2019
09:01
3962
Investiții masive în aur! Ce stat se pregătește pentru vremuri grele
23.01.2019
17:40
4062
Operațiune SPECTACULOASĂ în inima Africii. SUA și China au subtilizat uraniu de sub nasul jihadiștilor
18.01.2019
13:39
3902
Principalele AMENINȚĂRI pentru NATO
13.02.2026
16:27
44
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:54
103
La Conferinţa de securitate de la München, cartea preşedintelui Finlandei domină vânzările în librăria MSC
13.02.2026
15:10
261
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
15:02
218
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
14:24
274
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
14:13
311
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
13.02.2026
13:21
349
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
442
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
513
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
494
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
402
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
493
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
513
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
13.02.2026
08:45
608
Marco Rubio, înaintea Conferinţei de la Munchen: Europa vrea să ştie încotro se îndreaptă parteneriatul cu SUA în noua eră geopolitică
13.02.2026
08:31
505
Horoscopul zilei 13.02.2026
13.02.2026
07:59
556
Trump sfidează criticile după videoclipul rasist cu soții Obama și refuză sancționarea vreunui angajat
13.02.2026
07:34
565
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
13.02.2026
06:45
568
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
13.02.2026
06:42
577
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
13.02.2026
06:31
571
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
13.02.2026
06:21
490
Conferinţa de Securitate de la München 2026, deschisă pe fondul crizei de încredere în relaţiile transatlantice şi al unei lumi „în plin proces de destrămare”
13.02.2026
05:37
640
Ucraina deschide exportul de armament în plin război pentru a finanța extinderea industriei de apărare
13.02.2026
01:46
662
Franţa şi Norvegia parafează un acord militar de miliarde pentru bombe planante şi supraveghere destinate Ucrainei
13.02.2026
00:24
662
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
623
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39





Inapoi














