Rolul Federației Ruse în activitățile dedicate „aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă”, anunțate de Dodon
1696
Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a discutat astăzi cu Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov, despre „activitățile dedicate aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă”.
„Sărbătoarea” a fost anunțată anterior de președintele Igor Dodon, iar ambasadorii ruși au participat de multe ori la asemenea evenimente organizate anterior de Partidul Socialiștilor, ocupând locuri în fruntea coloanelor cu drapele roșii în mâini.
În cadrul întâlnirii care a avut la loc la Parlament, Greceanîi s-a pronunțat pentru „fortificarea parteneriatului strategic cu Federația Rusă”.
CITIȚI și Lecție de ISTORIE în Parlament pentru cei care o FALSIFICĂ și vor să sărbătorească „eliberarea” pe 24 august: „Documentele arată că Dodon NU are dreptate. Cum poți, la nivel de Președinție, să faci propagandă sovietică și să falsifici istoria?”
Menționăm că președintele Igor Dodon și socialiștii se pregătesc să sărbătorească, pe 24 august, cu mare fast „eliberarea Moldovei” din anul 1944.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.09.2026
07:52
09.09.2026
06:45
09.09.2026
04:54
09.09.2026
00:55
09.09.2026
00:21
09.09.2026
00:08
09.09.2026
00:06
08.09.2026
23:56
08.09.2026
23:47
08.09.2026
23:40
08.09.2026
23:35
08.09.2026
23:02
08.09.2026
22:44
08.09.2026
22:13
08.09.2026
21:39
08.09.2026
21:38
08.09.2026
21:18
08.09.2026
20:51
08.09.2026
20:27
08.09.2026
20:20
08.09.2026
20:00
08.09.2026
19:50
08.09.2026
19:26
08.09.2026
18:09
08.09.2026
17:42
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani


















