Republica Moldova va participa la Programul „Europa Digitală”: Va avea acces la finanțare pe poziție de egalitate cu statele membre UE
2378
Republica Moldova va participa la Programul „Europa Digitală”, în cadrul căruia va avea acces la finanțare pe poziție de egalitate cu statele membre UE.
Inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Uniunea Europeană și Republica Moldova urmează a fi inițiate după votul Parlamentului, documentul aflându-se deja pe masa deputaților.
Programul „Europa Digitală” este un program nou de finanțare al Uniunii Europene, care se va derula tpână în anul 2027 și are un buget total planificat de 7,6 miliarde de euro. Scopul programului este să sprijine și să accelereze transformarea digitală a economiei și a societății europene, să aducă beneficii cetățenilor, administrațiilor publice și întreprinderilor din UE.
Asocierea Republicii Moldova la Programul „Europa Digitală” va permite accesarea de către întreprinderile mici și mijlocii, cetățeni și administrațiile publice din statul nostru a surselor financiare nerambursabile pentru finanțarea proiectelor în patru domenii-cheie: calcul de înaltă performanță, inteligență artificială, competențe digitale avansate, implementarea și utilizarea optimă a capacitaților digitale și interoperabilitatea.
Adițional, Programul „Europa Digitală” va completa finanțarea disponibilă prin intermediul altor programe ale UE: Programul Orizont Europa pentru cercetare și inovare, Mecanismul pentru interconectarea Europei pentru infrastructura digitală, Mecanismul de redresare și reziliență și fondurile structurale.
Potrivit Parlamentului, Republica Moldova va achita doar 10% din contribuția financiară pentru participarea la Program, Comisia Europeană oferind o reducere substanțială statului nostru.
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















