Stiri

„RENUNŢ". Mărturia emoţionantă a unuia dintre cei mai cunoscuţi actori şi drama prin care trece

Monden 24.02.2014 18:50 Vizualizări1956
„RENUNŢ

Actorul Alec Baldwin a declarat, într-un interviu pentru cel mai nou număr al revistei „New York", că va trebui, cel mai probabil, să îşi facă bagajele şi să îşi ia la revedere de la oraşul său îndrăgit New York, informează Mediafax.

Articolul, intitulat „I Give Up" („Renunţ"), detaliază relaţia tensionată a actorului în vârstă de 55 de ani cu Shia LaBeouf, precum şi disputa cu reţeaua americană de televiziune MSNBC care a dus la anularea talk show-ului său de scurtă durată „Up Late", scrie
dailymail.co.uk.

Anulată la sfârşitul lui noiembrie, emisiunea găzduită de câştigătorul premiului Emmy fusese deja suspendată pentru două săptămâni la începutul lunii, în urma insultelor adresate unui fotograf din New York, pe care un grup de apărare a drepturilor homosexualilor le-a considerat homofobe, insulte pentru care actorul şi-a cerut ulterior scuze.

În aproximativ aceeaşi perioadă, Baldwin se plângea de încălcarea repetată a dreptului la intimitatea sa şi a familiei, afirmând într-o scrisoare deschisă, prin intermediul „Huffington Post”, că este dispus să renunţe la tot ca să îi protejeze pe cei dragi lui.

„Dacă este necesar să renunţ la industria de televiziune, la cinematografie, la teatru, la orice componentă de entertainment, ca să aduc siguranţă şi pace în familia mea, atunci asta este o alegere uşoară. Obsesia acestei ţări pentru viaţa privată a oamenilor celebri este tragică", a scris atunci actorul.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 30.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri