Remanieri substanțiale gândite de premierul Recean. Cel puțin ZECE funcționari de rang înalt ar urma să fie CONCEDIAȚI: „Eu acum nu că mă plâng, voi gestiona aceste situații”
2242
Cel puțin zece funcționari de rang înalt din cadrul unor subdiviziuni subordonate Guvernului ar putea fi concediați în viitorul apropiat, în urma unor evaluări făcute la indicația premierului Dorin Recean. Marea problemă a autorităților e lipsa cadrelor care ar accepta să se implice plenar în actul de guvernare, a declarat miercuri seară prim-ministrul Recean, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
Potrivit premierului, imediat după alegerile prezidențiale au fost făcute trei remanieri în Guvernul R. Moldova, însă acest proces nu se va opri aici.
„Vom continua remanierile. Am înțeles această diferență dintre așteptările tuturor, că va fi acolo mai că o jumătate de Guvern schimbat și ceea ce s-a întâmplat de fapt. Eu am pus drept sarcină evaluarea diferitor agenții și altor instituții. Iată acum sunt gata să dau afară zece oameni. Întrebarea este pe cine punem în loc? Avem acum două instituții, Ministerul Energiei și Energocom fără șefi. Suntem în căutarea unor profesioniști, care să vină și să gestioneze aceste domenii dificile”, a declarat prim-ministrul.
Oficialul recunoaște că e foarte ușor să demiți pe cineva, dar foarte greu să identifici profesioniști, care să accepte să muncească în condiții de criză.
„Eu și astăzi sunt gata să fac anumite remanieri în instituțiile subordonate Guvernului. Dar este foarte dificil să găsești pe cineva profesionist care să vină și să accepte aceste condiții. Eu acum nu că mă plâng, voi gestiona aceste situații. Dar noi trebuie să înțelegem că în R. Moldova este foarte ușor să dai afară pe cineva. Este însă cu mult, mult mai dificil să găsești pe cineva potrivit care să vină să lucreze. Am să repet acest lucru: sunt gata să schimb azi zece oameni. Nu găsesc însă cine să-i înlocuiască”, a conchis Dorin Recean.
Amintim că după turul II al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie au avut loc câteva remanieri în cadrul Cabinetului de Miniștri. Ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a preluat portofoliul de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, lăsat liber de Andrei Spînu.
Locul lui Bolea la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a fost preluat de Ludmila Catlabuga, o antreprenoare care are o fermă de vaci în Visoca, raionul Soroca, care este soția șefului Inspectoratului Național de Investigații, Arcadie Catlabuga.
Șefia Ministerului Afacerilor Interne a fost preluată, după plecarea lui Adrian Efros, de Daniela Misail-Nichitin, care a ocupat până atunci funcția de secretară de stat la același minister.
13.03.2026
23:00
270
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
239
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
374
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
379
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
471
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
423
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
445
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
495
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
524
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
539
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
23:00
264
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
234
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
372
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
375
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
467
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
419
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
441
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
493
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
521
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
537
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
510
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
641
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
916
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
13.03.2026
12:23
656
Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
13.03.2026
12:08
552
MEC cheamă profesorii și societatea civilă la consultări publice pe noua disciplină „Eu și societatea” în învățământul general
13.03.2026
11:38
539
Femeie din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat mortal soțul în timpul unui conflict familial
13.03.2026
11:04
628
Exercițiu comun moldo-român la Ungheni pentru întărirea cooperării unităților speciale în proiectul SAFEBORDER
13.03.2026
10:28
597
Reformă feroviară, hub logistic și digitalizarea transporturilor din Republica Moldova, discutate cu Banca Mondială la Washington
13.03.2026
10:11
595
Moldova aderă la Agroecology Coalition și își întărește parteneriatele pentru o agricultură adaptată la schimbările climatice
13.03.2026
09:19
676
Mersul pe jos în orașele prietenoase cu pietonii, scut împotriva demenței: cum întărește creierul și reduce riscul de Alzheimer
13.03.2026
08:04
615
Horoscopul zilei 13.03.2026
12.03.2026
21:53
657
Facebook Marketplace introduce Meta AI care răspunde automat la mesajele cumpărătorilor și creează anunțuri pentru vânzători
12.03.2026
20:48
753
Vreme mai caldă și mult soare în Republica Moldova, vineri, 13 martie 2026
12.03.2026
20:12
782
Rețea globală de tip botnet, formată din sute de mii de routere piratate, dezmembrată de autorități internaționale
12.03.2026
20:05
675
Scriitoare dă în judecată Grammarly pentru folosirea fără consimțământ a numelor de autori în funcția „Expert Review”
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














