Stiri
ria.ru
Reguli mai dure pentru migranții din Rusia. Ce-i așteaptă pe moldovenii care au depășit termenul de ședere cu un an?
Social
08.01.2015
14:57
3211
3211
ria.ru
Federația Rusă a modificat legislația migrațională, iar noile reguli intră în vigoare pe 10 ianuarie. Pentru prima dată, cetățenii străini care nu vor respecta prevederile vor putea primi interdicție de intrare pe teritoriul statului pentru o perioadă de zece ani.
Potrivit noilor amendamente legislative, cei care vor depăși cu 120 de zile termenul legal de ședere pe teritoriul Rusiei vor primi interdicția de intrare în Rusia pentru o perioadă de trei ani. Migranții care vor depăși termenuil cu 270 de zile, vor primi interdicție pentru cinci ani și cei care au stat mai mult de 360 de zile în Rusia - pentru zece ani.
Serviciul Federal rus pentru Migrație a precizat că, în prezent, sunt circa 1,3 milioane de străini care ar putea primi interdicția de a intra în Rusia pentru o perioadă de zece ani.
Șeful serviciului migrațional rus, Konstantin Romodanovski, a precizat că în Rusia se află aproape trei milioane de cetățeni străini care au depășit termenul legal de ședere cu 90 de zile.
Funcționarul mai spune că fluxul migrațional în Rusia a scăzut cu aproape 70%. Din Asia Centrală vin mai puțini migranți, s-a păstrat fluxul celor care vin din R. Moldova și a crescut numărul ucrainenilor.
În ultimii doi ani, Rusia a interzis intrarea pe teritoriul său a peste 1,2 milioane de străini din cauza unor încălcări administrative repetate și a nerespectării regimului legal de ședere în țară.
Stiri relevante
29.11.2017
19:01
2971
VIDEO // Atac al rechinilor în Marea Mediterană asupra migranților?
28.01.2017
10:30
5476
O nouă mișcare în R. Moldova. Ce OBIECTIVE își propune
23.07.2015
19:28
4641
Numărul migranților moldoveni în Federația Rusă, în SCĂDERE
08.03.2015
09:35
3291
Ce trebuie să facă cei care au patente de muncă ruseşti eliberate în 2014
01.10.2014
11:20
3740
Primele DOSARE PENALE pe numele migranților moldoveni din Rusia
25.09.2014
15:16
2602
NU toți migranții care se află ilegal în Rusia vor fi AMNISTIAȚI. Vezi care sunt aceștia
23.09.2014
16:35
3443
Miile de moldoveni care muncesc ilegal în Rusia ar putea fi „AMNISTIAȚI”
11.09.2014
14:49
3047
Kalinin sperie moldovenii din Rusia: Autorităţile ruse vor putea utiliza ARMELE în raport cu migranţii
22.06.2014
08:55
2819
ORDIN // Noi reguli în Rusia pentru migranții veniți la muncă
04.05.2014
17:43
4724
STUDIU // Moldovenii de la Nord preferă să meargă la muncă în Franţa, cei din Centru - în Portugalia, iar cei de la Sud - în Anglia
23.01.2014
12:54
2537
Peste 20 de mii de moldoveni au INTERDICȚIA de a intra în Rusia
02.01.2014
11:11
4190
Restricţii pentru migranţii din Rusia: "Cu astfel de reguli e grav"
29.11.2017
19:01
28.01.2017
10:30
23.07.2015
19:28
08.03.2015
09:35
01.10.2014
11:20
25.09.2014
15:16
23.09.2014
16:35
11.09.2014
14:49
22.06.2014
08:55
04.05.2014
17:43
23.01.2014
12:54
02.01.2014
11:11
Top stiri
27.09.2026
14:25
350
ULTIMA ORĂ, GALERIE FOTO // Scăderea Nistrului la cote ISTORICE pune sub semnul întrebării aprovizionarea cu apă a Chișinăulu. Ministrul Mediului cere sistarea disputelor politice și măsuri tehnice imediate la stația de captare
27.09.2026
14:22
285
Furtună puternică pe insula Skiathos: străzile au fost inundate, iar apa a luat mesele și scaunele din restaurante - VIDEO
27.09.2026
14:21
240
Oportunități de angajare în Poliția de Frontieră, prezentate la PTF Lipcani
27.09.2026
14:03
266
Fragmentele unui aparat de zbor fără pilot, depistate în extravilanul localității Volintiri. Zona a fost securizată
27.09.2026
13:56
255
Conducerea MAI și a Poliției de Frontieră a verificat securitatea la Giurgiulești
27.09.2026
13:48
295
Cum au ajutat și au îngreunat rețelele sociale căutarea lui Corrie Mckeague
27.09.2026
13:38
223
BORDER MARATHON 2026 a reunit sportivi și comunitatea în zona de frontieră din sudul țării
27.09.2026
13:23
299
TikTok va plăti 100 de milioane de dolari în Alabama și va limita timpul petrecut de copii pe platformă
27.09.2026
13:13
294
„Noaptea scrisă cu roșu”, spectacol documentar despre rezistența anticomunistă, prezentat în scuarul Parlamentului
27.09.2026
13:05
261
Localurile și studenții din Bristol interzic lucrările generate de inteligența artificială
27.09.2026
12:53
300
La New York, premierul Vasile Tofan a discutat cu PNUD și UNOPS despre consolidarea rezilienței Republicii Moldova
27.09.2026
12:34
379
Emisarul lui Putin susține redeschiderea Nord Stream împreună cu Germania, la patru ani de la explozii
27.09.2026
12:21
363
Fondul de Fonduri, promovat în SUA pentru atragerea investițiilor private în companiile din Republica Moldova
27.09.2026
12:15
308
Studiu: Obezitatea costă România 2,5 miliarde de euro anual și apasă pe economiile europene
27.09.2026
11:36
316
Artistul de machiaj care a creat look-ul lui Katie Price denunță cruzimea trolilor din mediul online
27.09.2026
11:28
556
Escrocii au reprodus vocea unui avocat și au convins cea mai mare bancă din Italia să transfere 95 de milioane de euro în străinătate
27.09.2026
11:16
368
Mihai Popșoi va efectua o vizită de lucru în Canada și se va întâlni cu ministra de externe Anita Anand
27.09.2026
11:15
381
Premierul Vasile Tofan caută în SUA investiții pentru proiecte energetice și digitalizarea administrației din Republica Moldova
27.09.2026
11:12
434
Atac armat într-o tavernă de lângă Johannesburg: 17 persoane au fost ucise, iar suspecții sunt căutați
26.09.2026
19:05
324
România, pe locul 38 în topul mondial al exporturilor de motorină în 2025. Cine domină piața globală
26.09.2026
14:18
312
Polițiștii de frontieră din Moldova și România își consolidează cooperarea la Sculeni
26.09.2026
14:16
267
BORDER MARATHON 2026: Cea de-a IV-a ediție a competiției sportive va avea loc la Cahul
26.09.2026
14:12
296
Un cetățean ucrainean, cercetat pentru păstrarea și cultivarea ilegală a drogurilor: 10 grame de masă vegetală, ridicate din mașina sa
26.09.2026
14:07
287
Polițiștii de frontieră se instruiesc pentru operarea dronelor în misiunile de supraveghere
26.09.2026
14:02
335
Poliția de Frontieră testează la Aeroportul din Iași soluții tehnologice pentru combaterea traficului de ființe umane
26.09.2026
13:58
269
Fâșia de protecție a frontierei de stat: reguli de acces și acte necesare
27.09.2026
14:25
27.09.2026
14:22
27.09.2026
14:21
27.09.2026
14:03
27.09.2026
13:56
27.09.2026
13:48
27.09.2026
13:38
27.09.2026
13:23
27.09.2026
13:13
27.09.2026
13:05
27.09.2026
12:53
27.09.2026
12:34
27.09.2026
12:21
27.09.2026
12:15
27.09.2026
11:36
27.09.2026
11:28
27.09.2026
11:16
27.09.2026
11:15
27.09.2026
11:12
26.09.2026
19:05
26.09.2026
14:18
26.09.2026
14:16
26.09.2026
14:12
26.09.2026
14:07
26.09.2026
14:02
26.09.2026
13:58
Actualitate
Parteneri
Stiri
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri















