Regizorul Mihai Țărnă a montat spectacolul „Don Quijote” în Ucraina, la Ivano-Frankivsk: „Acolo așa e regula: dacă în timpul unui spectacol se aude sirena, toți trebuie să coboare în subsolul teatrului”
2514
O nouă producție teatrală a apărut în rezultatul colaborării dintre oameni de teatru din Republica Moldova și Ucraina. Vorbim de spectacolul „Don Quijote” montat la Teatrul Național Dramatic „Ivan Franko” din orașul Ivano-Frankivsk, premiera a avut loc în decembrie, această montare fiind semnată de regizorul Mihai Țărnă (Chișinău, Paris). Definit drept dramă ironică, spectacolul îl pune în lumină pe legendarul Don Quijote, un mare visător al omenirii, un erou cu suflet nobil care vrea să schimbe lumea, să o facă mai bună, un personaj care simbolizează curajul, înfruntarea suferințelor, sacrificiul, în numele unor idealuri pe care mulți le consideră de neatins.
Mihai Țărnă mărturisește că e fascinat de romanul „Don Quijote de la Mancha” de Miguel de Cervantes, cea mai citită și tradusă carte, după Biblie. Amintim că, în 2002, la inițiativa Institutului Nobel din Oslo și prin voturile acordate de o sută de scriitori din toată lumea, „Aventurile lui Don Quijote de la Mancha” a fost declarată „cea mai bună carte a tuturor timpurilor”.
Spectacolul de la Teatrul Național „Ivan Franko” din Ivano-Frankivsk este realizat în baza unei dramatizări de Mihai Țărnă, regizorul încluzând în text și reflecții ale filosofului Miguel de Unamuno, precum și pasaje din Shakespeare, Borges, Hemingway, Lorca, Machado, Rubén Dario. Scenografia e semnată, de asemenea, de Mihai Țărnă. Selecția muzicală îi aparține Nadiyei Levchenko, expresia plastică e semnată de Dmitro Leka, costumele au fost concepute de Olena Andriychuk.
Rolul lui Don Quijote este intepretat de Roman Luțikii, artist emerit al Ucrainei.

Într-un interviu acordat jurnalistei ucrainene Lesea Zyola, regizorul Mihai Țărnă a spus că procesul de muncă la spectacol a fost unul dinamic, intens, că a plâns și a râs în perioada montării, fiind total absorbit de „cavalerul tristei figuri”, pentru care sursa puterilor sufletești este credința.
„Fără credință nu putem face nimc. „Don Quijote” e un spectacol filosofic, însă există în el multă ironie, autoironie, paradoxuri, precum și scene de o poezie veridică. Pentru mine e foarte important ca spectacolul să conțină poezie și ea să se vadă, nu doar să fie sugerată. Am colaborat cu multe trupe de teatru, dar cea de la Ivano-Frankivsk e strălucită. Actorii se pot concentra repede, ziua sunt foarte eficienți la repetiții, iar seara foarte buni în spectacole. Și așa în fiecare zi. Am văzut un ritm de lucru deosebit de intens, doar niște actori foarte serioși îi pot face față”, subliniază Mihai Țărnă.
L-am întrebat pe Mihai dacă nu s-a temut de bombardamente în timpul repetițiilor.
„Au fost momente când sunau sirenele, se stingea lumina... Mi s-a spus că, în caz de bombardament, trebuie să cobor în subsolul teatrului. Acolo așa e regula: dacă în timpul unui spectacol se aude sirena, toți trebuie să coboare în subsolul teatrului. După ce se oprește sirena, lumea revine în sală, spectacolul se reia și se joacă până la capăt. Ivano-Frankivsk e un oraș bine protejat, au sistem antirachetă. Se întâmpla să aud abia a doua zi că a fost doborâtă o rachetă. Cel mai teribil e că oamenii au început să se obișnuiască cu sirenele, cu rachetele, e îngrozitor”, ne-a mărturist Mihai Țărnă.

Revenit la Chișinău, regizorul și-a reluat munca la un proiect cinematografic de durată.
„Acum lucrez mai mult la filmul „Dincolo de noi” (scenariu și regie, Mihai Țărnă – n.red.). Filmul este realizat cu spijinul Centrului Național de Cinematografie al R. Moldova. Suntem în postproducție, ne ocupăm de montaj, coloristică, efecte speciale, muzică, sonorizare. La filmări au participat actorii Petru Vutcarău, Mihaela Strâmbeanu, Andrei Porubin, Victor Nofit, Tudor Țurcanu, Cristina Dogolici, Artiom Perciun, Nicu Țurcanu. Sperăm să lansăm filmul în toamna anului 2024. Filmul e despre Zidul Berlinului, povestea acestuia pentru mine e cea mai fascinantă din istoria secolului XX. Cred că el face parte și din istoria noastră, pentru că și noi avem un zid pe Prut. E o parabolă, un film despre dezbinare, despre descompunerea lumii”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Mihai Țărnă.
În Chișinău putem vedea spectacole de Mihai Țărnă la Teatrul Fără Nume, la Teatrul Național „Eugene Ionesco” și la Teatrul „Alexei Mateevici”.
Mihai Țărnă e regizor-șef la TFN (Teatrul fără Nume) din Chișinău, șef al catedrei „Arta Actorului” la Şcoala Internațională de Film din Paris (E.I.C.A.R.)
Studii:
1988/1992 Actor teatru dramatic, teatru de păpusi şi film, Institutul de Arte, Chisinau
1995/1997 Masterat regie teatru, Institutul de Arte, Chisinau (D.E.A.)
2001/2002 Regie film, Scoala Internaționala de Film, Paris
2004/2006 Doctorat, Universitatea Charles de Gaulle, Lille 3
Își împarte timpul între Paris și Chișinău. Lista cu producții cinema și spectacole realizate de Mihai Țărnă impresionează, de un mare succes bucurându-se spectacolul „Regele Lear”, montat în anul 2021 la Teatrul Național „Eugene Ionesco”. Mihai este cunoscut în spaţiul cultural francez pentru felul în care reinterpretează piesele de teatru clasice și îl readuce pe Shakespeareși pe scene din Chișinău.
15.03.2026
08:40
45
Horoscopul zilei 15.03.2026
388
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
679
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
565
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
767
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
633
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
778
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
721
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1740
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
678
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
720
Horoscopul zilei 14.03.2026
365
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
638
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
551
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
739
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
621
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
765
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
706
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1715
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
670
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
713
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
1028
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
897
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
988
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
805
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
892
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
770
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
806
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
770
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
903
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
801
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
783
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
867
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
912
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
859
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
862
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














