RECORD // Datoria publică a Republicii Moldova a ajuns la cel mai înalt NIVEL înregistrat vreodată
2194
La sfârșitul lunii octombrie 2016, a fost înregistrat cel mai înalt nivel al datoriei publice (interne şi externe) din istoria Republicii Moldova, peste 50,34 miliarde de lei, arată date publice.
Potrivit datelor statistice, peste 28,56 de miliarde de lei din suma totală sunt datorie publică externă, iar 21,78 de miliarde lei - datorie publică internă, scrie Mold-street.
Comparativ cu datele de la finele lunii septembrie, în octombrie datoria publică externă s-a diminuat cu peste 121 de milioane lei. În acelaşi timp, stocul datoriei publice interne s-a majorat cu 13,26 de miliarde de lei.
Această creştere-record se datorează deciziei Guvernului de a-și asuma răspunderea pentru o lege care prevede convertirea în datorie de stat a garanțiilor acordate în anul 2014 și 2015 pentru credite de peste 14 miliarde date de BNM celor trei bănci implicate în frauda miliardului.
Per total, datoria publică externă şi internă, care constituie circa 50,34 de miliarde de lei este mai mare decât este bugetul public național pentru acest an.
De notat că majoritatea datoriei este de lungă durată, peste 80%, iar circa 20% este datorie de scurtă durată. În special, e vorba de datorie internă acumulată ca urmare a emiterii de valori mobiliare de stat.
Datoria va creşte cu încă 10 miliarde lei
Autorităţile nu se arată destul de optimiste nici în privinţa evoluţiei datoriei de stat în anul viitor, când aceasta ar putea creşte cu încă 10 miliarde de lei, comparativ cu situaţia de la finele lunii octombrie.
„La situaţia din 31 decembrie 2017, datoria de stat internă nu va depăşi 21.251,6 milioane de lei, datoria de stat externă – 39.564,3 milioane de lei (echivalentul a 1.893 milioane de dolari), iar soldul garanţiilor de stat externe și interne va constitui zero lei”, estimează Ministerul Finanţelor în proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2017.
Altfel spus la finele anului viitor datoria de stat ar urma să nu depăşească 60,8 miliarde de lei.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















