Războiul pornit de Putin a SLĂBIT grav puterea și influența Rusiei, iar aliații Kremlinului admit cel mai prost scenariu - ÎNFRÂNGEREA. Lukașenko: „Dacă Rusia se prăbușește, locul nostru va fi sub dărâmături”
1703
Luptându-se în Ucraina, Rusia asistă în același timp la intrarea în criză a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), alianța militară pe care a creat-o pentru a-și securiza vecinătatea în Caucaz și Asia Centrală, potrivit AFP.
În cadrul unui summit al CSTO la Erevan, premierul armean Nikol Pashinian a denunțat incapacitatea aliaților săi de a ajuta țara sa în fața Azerbaidjanului vecin, cu care se luptă pentru controlul regiunii Nagorno-Karabah.
La fel ca și în cazul tratatului NATO pentru Occident, un articol al CSTO prevede ca un stat atacat să primească sprijin din partea altor membri.
Dar, în ciuda apelurilor sale la ajutor, Armenia nu a beneficiat de acesta. Nikol Pashinian a denunțat „un prejudiciu enorm adus imaginii OTSC, atât în țara noastră, cât și în străinătate”.
Alexander Lukașenko, un aliat al lui Putin, a vorbit fără menajamente despre ceea ce monopolizează în prezent atenția și forțele Rusiei - războiul din Ucraina - și despre dificultățile cu care se confruntă Moscova. „Simt că avem cu toții aceeași părere: dacă Rusia se prăbușește - Doamne ferește - locul nostru va fi sub dărâmături”, a spus el.
Lovitura este dură pentru Moscova în ceea ce rămâne sfera sa imediată de influență. „Rusia pierde continuu teren. Încrederea se erodează pe parcurs”, a declarat pentru AFP Murat Aslan, cercetător la Centrul de studii turcești Seta, cu sediul la Ankara, în timp ce Turcia - susținătorul Baku împotriva Armeniei - este într-o ofensivă de influență în regiune.
Pe lângă Rusia, Armenia și Belarus, CSTO include Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Dar fiecare dintre membrii săi se întreabă cu privire la viitorul său în cadrul blocului.
Mai ales că cele două țări s-au acuzat reciproc, în octombrie, de destabilizarea frontierei comune, avertizând asupra riscului unei escaladări militare la o lună după ciocnirile soldate cu o sută de morți. Nici OTSC, nici Moscova nu au reacționat.
„Există mai multă competiție și așteptări decât o cooperare și o organizare reală”, spune Murat Aslan, constatând o „lipsă de identitate și de consens asupra problemelor comune”.
Oficial, Moscova este mulțumită de summit. OTSC contribuie „la asigurarea apărării intereselor noastre naționale, a suveranității și independenței țărilor noastre”, a declarat miercuri Vladimir Putin. Dar presa rusă a fost mai puțin laudativă. Cotidianul Kommersant titrează miercuri „Aliați cu priorități diferite”, afirmând că liderii țărilor membre dezvoltă „o viziune foarte diferită asupra obiectivelor organizației”, transmite Hotnews.
Cotidianul Nezavissimaya Gazeta a declarat că „la Erevan s-a încercat salvarea alianței militare de la dislocare”, regretând că aceasta a fost „indiferentă nu numai la conflictul dintre Azerbaidjan și Armenia, ci și la cel dintre Kârgâzstan și Tadjikistan, ca să nu mai vorbim de conflictul ruso-ucrainean”.
Richard Giragosian, director al Centrului de studii regionale (RSC), un think-tank independent cu sediul la Erevan, esti ironic cu privire la o „organizăre a tratatului de insecuritate colectivă” și descrie pentru AFP o organizație „serios subminată” pentru care Putin trebuie să poarte „povara”.
În plus, după cum subliniază cu brutalitate Lukașenko, eșecul invaziei rusești în Ucraina cântărește greu asupra imaginii Rusiei.
Războiul a „slăbit grav, dacă nu chiar fatal, puterea și influența Rusiei. Iar odată cu înfrângerea zdrobitoare a lăudatei armate ruse, vedem acum un Putin izolat, furios și răzbunător”, insistă Richard Giragosian.
Viitorul securității regionale rămâne de scris. Iar slăbirea CSTO deschide oportunități pentru alte puteri regionale. La fel ca China, care pilotează Organizația de Cooperare de la Shanghai în regiune și își promovează „Noile Drumuri ale Mătăsii”, și Turcia, rivalul istoric al Moscovei de-a lungul secolelor în aceste regiuni, care își promovează propria agendă.
18.04.2026
21:07
444
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
600
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
938
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
704
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
707
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
919
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
917
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
753
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
821
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
817
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
18.04.2026
21:07
440
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
596
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
934
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
700
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
704
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
914
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
913
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
749
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
816
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
814
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
809
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
867
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
892
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
856
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
829
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1495
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1226
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
1048
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
1055
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
1050
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
1088
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
958
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1242
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
984
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
910
Horoscopul zilei 17.04.2026
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














