RĂSTURNARE de situaţie în cazul avionului pierdut de 14 zile. „Am putea găsi supravieţuitori”
1700
Familiile şi rudele pasagerilor chinezi aflaţi la bordul avionului Boeing 777, al companiei Malaysia Airlines, dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, cred că li se ascunde ceva.
„Am fi vrut să vă vedem în primele 24 sau 48 de ore (de după incident - n.r.), ceea ce ne-ar fi alinat suferinţele în aceste 13 zile”, a declarat una dintre rude. „Avionul s-a întors din drum, dar aţi negat acest lucru, iar din această cauză aţi irosit enorm de mult timp”, a spus altcineva.
„Ar fi posibil ca Guvernul din Malaezia să uite ura şi propriile interese şi să-i lase pe cei pe care-i iubim să se întoarcă acasă?”, a întrebat mama unuia dintre pasageri, lăsând să se înţeleagă că dispariţia avionului are motive politice.
În total, 153 de chinezi se aflau la bordul avionului care a dispărut de pe radare, la o oră după ce a decolat de la Kuala Lumpur.
Şeful Autorităţii pentru Siguranţă Maritimă din Australia a declarat, vineri, că sunt încă speranţe să se găsească pasageri în viaţă, transmite The Independent, citat de Gândul.
26.06.2014
16:57
19.04.2014
13:33
24.03.2014
16:12
20.03.2014
13:29
15.03.2014
10:50
14.03.2014
12:26
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
14.09.2026
12:36
14.09.2026
12:10
14.09.2026
11:41
14.09.2026
11:31
14.09.2026
11:30
14.09.2026
11:13
14.09.2026
11:12
14.09.2026
10:50
14.09.2026
10:36
14.09.2026
10:31
14.09.2026
10:30
14.09.2026
10:16
14.09.2026
09:59
14.09.2026
09:53
14.09.2026
09:51
14.09.2026
09:49
14.09.2026
09:42
14.09.2026
09:39
14.09.2026
09:17
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"

















