Răsturnare de situaţie după demiterea guvernului Dăncilă. Ce spune Iohannis: Anticipatele sunt aproape imposibil de realizat. Constituţia nu favorizează
2981
Hepta Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că alegerile anticipate sunt „aproape imposibil de realizat”, deoarece Constituţia nu favorizează acest lucru. El a explicat că dacă s-ar urmări declanşarea acestora, guvernul Dăncilă ar rămâne „la butoane până în primăvară”.
„Personal sunt adeptul alegerilor anticipate, dar trebuie să fim foarte realişti şi să nu trezim nişte aşteptări care nu pot fi satisfăcute. (...) Constituţia României nu favorizează alegerile anticipate. Constituţia e făcută în aşa fel încât alegerile anticipate sunt aproape imposibil de realizat”, a declarat Klaus Iohannis, citat de zf.ro.
El a reamintit condinţiile necesare pentru declanşarea alegerilor anticipate, aşa cum sunt prevăzute de Constituţie.
„Deci este nevoie de o foarte mare voinţă şi claritate într-o majoritate solidă din Parlament. Dacă acum am încerca un astfel de demers, acest guvern eşuat, derutat, demis, Dăncilă, ar rămâne la butoanele Guvernului până-n primăvară, asta ar fi o adevărată catastrofă naţională, s-ar crea un haos de nedescris, ar face praf toţi banii, toate sistemele. Aşa ceva, este pur şi simplu, exclus”, a adăugat şeful statului.
El a mai spus că „soluţia există”.
„Instalarea rapidă a unui Guvern, în următoarele săptămâni, un Guvern PNL, sau în jurul PNL, trecut cu bine de prezidenţiale, într-o organizare perfectă, trecut cu bine de aprobarea bugetului pentru anul 2020, şi abia după aceea, împreună cu celelalte formaţiuni politice, care sunt toţi, în afară de PSD, discutat demersul, agenda, calendarul unor alegeri anticipate”, a conchis Iohannis.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















