De ce ar fi murit de fapt Maradona: A fost o idioţenie criminală
3069
Răsturnare de situație în cazul decesului marelui fotbalist Diego Maradona. Se pare că agentul său a găsit persoanele responsabile pentru moartea
prematură a unei adevărate legende a fotbalului.
Agentul lui Maradona spune că ambulanţa a întârziat mai mult de o jumătate de oră, lucru care ar fi putut fi vital pentru salvarea marelui fotbalist.
Matias Morla, agentul, avocatul şi prietenul lui Diego Maradona, susţine că ambulanţa a întârziat „mai mult de o jumătate de oră” până să ajungă la locuinţa fostului mare fotbalist argentinian, decedat miercuri, la vârsta de 60 de ani, după un stop cardiac, transmite EFE.
„Aşa cum informează parchetul din San Isidro, este inexplicabil faptul că timp de 12 ore prietenul meu nu a avut parte nici de controlul personalului sanitar dedicat acestor scopuri. Ambulanţa a venit cu o întârziere de mai mult de o jumătate de oră, ceea ce a fost o idioţenie criminală”, a scris joi Morla pe Twitter, potrivit Agerpres.
„Acest lucru nu trebuie trecut cu vederea şi voi cere ca aceste consecinţe să fie investigate până la capăt. Aşa cum mi-a spus Diego: ‘Eşti soldatul meu, acţionează fără milă'”, a adăugat el.
„Pentru a-l caracteriza pe Diego în acest moment de mare mâhnire şi durere, pot să spun: a fost un fiu bun, a fost cel mai mare fotbalist din toate timpurile şi a fost un om cinstit. Odihneşte-te în pace, frate”, a scris Morla.
Autoritățile au deschis o anchetă
Au apărut primele informații în cazul decesului lui Diego Maradona. Autoritățile au deschis o anchetă după ce legendarul fotbalist a decedat iar procurorul John Broyard a transmis că regretatul eveniment nu are caracteristici naturale. Oficialii au transmis în cursul zilei de ieri că acesta a murit în urma unui stop cardiac, însă autoritățile au deschis o anchetă, conform news.ro.
Conform raportului preliminar al autopsiei efectuate miercuri, Diego Maradona a decedat din cauza unei insuficienţe cardiace. Rezultatul final al autopsiei va fi anunţat după testele toxicologice şi histopatologice, care vor releva prezenţa oricăror substanţe în corpul fostului fotbalist.
De asemenea, un raport preliminar de autopsie a arătat că Diego Maradona a suferit un edem pulmonar acut din cauza insuficienţei cardiace cronice, în timp ce dormea, transmite presa locală.
Medicii au explicat că Maradona a murit de „insuficienţă cardiacă acută, la un pacient cu cardiomiopatie dilatativă, insuficienţă cardiacă congestivă care a generat edem pulmonar acut”.
Unde este realizată autopsia
Conform celor spuse de procurorul John Broyard, autopsia regretatului Diego Maradona este efectuată la spitalul din San Fernando, localitate de lângă Buenos Aires.
„Autopsia va fi făcută pentru a stabili cauzele decesului, care nu are caracteristici naturale”, a anunţat procurorul. Acesta a confirmat că decesul s-a produs miercuri, la ora locală 12.00 (ora 17.00 – ora României).
Diego Armando Maradona a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 60 ani, în urma unui stop cardiac suferit într-o locuinţă din Tigre, la nord de capitala Buenos Aires, în care se recupera după operaţia recentă la care a fost supus pentru îndepărtarea unui hematom subdural.
15.04.2026
10:57
73
Escroc condamnat la 7 ani de închisoare pentru vânzarea online a unor „tractoare” inexistente, cu un prejudiciu de peste 577 mii de lei
187
ULTIMA ORĂ // Securitatea energetică, STABILIZATĂ. R. Moldova iese din starea de urgență instituită în martie
15.04.2026
10:28
188
Bărbat din Drochia, judecat după ce și-a omorât concubina și i-a abandonat trupul la marginea satului
15.04.2026
10:20
200
Franța sprijină modernizarea Poliției Naționale: proiecte comune pentru infrastructură, digitalizare și siguranță publică
15.04.2026
09:19
276
146 de elevi din toată țara, la Olimpiada Republicană de Limba și literatura rusă găzduită de Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
15.04.2026
08:44
329
Horoscopul zilei 15.04.2026
15.04.2026
01:17
500
Startupul Fluidstack, evaluat la 7,5 miliarde de dolari în decembrie, negociază o nouă rundă de 1 miliard de dolari la 18 miliarde, după contractul uriaș cu Anthropic
14.04.2026
22:52
508
Zeci de plug-in-uri WordPress, compromise cu backdoor după schimbarea proprietarului Essential Plugin
14.04.2026
21:27
661
Cofondatorul Anthropic confirmă: administrația Trump a fost informată despre modelul periculos Mythos, nedezvăluit publicului
14.04.2026
21:18
539
Londra, tot mai aproape de primele robotaxiuri: Waymo începe testele pe drumurile publice și vizează lansarea în 2026
14.04.2026
20:35
540
Science Corp, startupul fondatorului Neuralink, se pregătește să testeze primul senzor cerebral biohibrid pe pacienți în SUA
14.04.2026
20:28
547
Miercuri, 15 aprilie 2026: zi mai caldă, cu nori și ploi locale în Republica Moldova
15.04.2026
10:57
47
Escroc condamnat la 7 ani de închisoare pentru vânzarea online a unor „tractoare” inexistente, cu un prejudiciu de peste 577 mii de lei
171
ULTIMA ORĂ // Securitatea energetică, STABILIZATĂ. R. Moldova iese din starea de urgență instituită în martie
15.04.2026
10:28
179
Bărbat din Drochia, judecat după ce și-a omorât concubina și i-a abandonat trupul la marginea satului
15.04.2026
10:20
183
Franța sprijină modernizarea Poliției Naționale: proiecte comune pentru infrastructură, digitalizare și siguranță publică
15.04.2026
09:19
274
146 de elevi din toată țara, la Olimpiada Republicană de Limba și literatura rusă găzduită de Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
15.04.2026
08:44
327
Horoscopul zilei 15.04.2026
15.04.2026
01:17
499
Startupul Fluidstack, evaluat la 7,5 miliarde de dolari în decembrie, negociază o nouă rundă de 1 miliard de dolari la 18 miliarde, după contractul uriaș cu Anthropic
14.04.2026
22:52
508
Zeci de plug-in-uri WordPress, compromise cu backdoor după schimbarea proprietarului Essential Plugin
14.04.2026
21:27
660
Cofondatorul Anthropic confirmă: administrația Trump a fost informată despre modelul periculos Mythos, nedezvăluit publicului
14.04.2026
21:18
539
Londra, tot mai aproape de primele robotaxiuri: Waymo începe testele pe drumurile publice și vizează lansarea în 2026
14.04.2026
20:35
540
Science Corp, startupul fondatorului Neuralink, se pregătește să testeze primul senzor cerebral biohibrid pe pacienți în SUA
14.04.2026
20:28
547
Miercuri, 15 aprilie 2026: zi mai caldă, cu nori și ploi locale în Republica Moldova
14.04.2026
18:53
513
Adobe repară o vulnerabilitate zero-day în Acrobat și Reader exploatată luni de hackeri
14.04.2026
18:35
569
Tesla lansează o aplicație FSD reproiectată, cu abonare rapidă și statistici detaliate despre utilizarea conducerii autonome
635
Colegiul Medicilor din România demontează panourile cu mesaje înșelătoare despre nașterea prin cezariană afișate în București
14.04.2026
17:47
625
Amazon cumpără Globalstar cu 11,57 miliarde de dolari pentru a-și întări afacerea de sateliți și a concura Starlink
14.04.2026
17:37
624
Războiul din Iran a îmbogățit Moscova: 19 miliarde de dolari a câștigat Rusia din exportul de petrol în luna martie
653
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu delegația MAE al Estoniei despre dosarul transnistrean și sprijinul pentru integritatea Republicii Moldova
14.04.2026
16:47
613
Lucid Motors își numește noul CEO și primește peste 700 de milioane de dolari de la Uber și fondul saudit
14.04.2026
15:35
642
6.800 de persoane s-au înscris la cursurile gratuite de limba română din Programul național 2026-2028
14.04.2026
15:06
899
DOC // „Fereastră de oportunitate” după votul din Ungaria. Scrisoare OFICILĂ către António Costa pentru accelerarea aderării R. Moldova la UE
14.04.2026
14:25
612
15 aprilie 2026, zi de doliu național în memoria maestrului Gheorghe Urschi
14.04.2026
13:42
648
Alertă meteo cod galben de înghețuri pentru 15.04.2026
14.04.2026
11:46
720
MEC și Caritas Moldova lansează un parteneriat pentru medii de învățare pozitive și bunăstarea elevilor în școlile din Republica Moldova
14.04.2026
10:35
860
AIPA a alocat peste 53 milioane de lei subvenții agricultorilor în doar cinci zile din aprilie 2026
Escroc condamnat la 7 ani de închisoare pentru vânzarea online a unor „tractoare” inexistente, cu un prejudiciu de peste 577 mii de lei
Bărbat din Drochia, judecat după ce și-a omorât concubina și i-a abandonat trupul la marginea satului
Franța sprijină modernizarea Poliției Naționale: proiecte comune pentru infrastructură, digitalizare și siguranță publică
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.06
1 RON
3.95
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














