RÂȘCANI // 3 500 de lei pentru a clasa un dosar penal
2248
Un fost colaborator de poliţie din raionul Râşcani a ajuns pe mâna oamenilor legii, fiind învinuit de corupere pasivă și escrocherie.
Potrivit procurorilor, activând în calitate de inspector superior în cadrul Serviciului Poliţiei Judecătoreşti al Inspectoratului de poliţie Râşcani şi având în gestiune un dosar de căutare a unei persoane, care trebuia să achite o datorie în beneficiul statului, a cerut de la aceasta 3 500 de lei.
În schimbul banilor, poliţistul urma să claseze dosarul de căutare şi să-l excludă pe datornic din baza de date a persoanelor anunţate în căutare. Acest fapt i-ar fi permis bărbatului libera circulaţie peste frontiera de stat. În aceeaşi zi, inspectorul a primit banii în biroul său de serviciu.
Două luni mai târziu, fiind deja concediat din organele Ministerului Afacerilor Interne (MAI), inculpatul a pretins de la aceeaşi persoană bani pentru aceleaşi „servicii”. De această dată, însă, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost reţinut în flagrant delict, imediat după primirea a 3 500 de lei.
Cauza penală a fost finalizată și remisă instanței de judecată pentru examinare.
21.01.2019
15:00
16.01.2019
11:40
09.10.2018
18:30
27.05.2018
08:30
03.05.2018
18:02
27.02.2018
08:03
15.02.2018
07:30
27.10.2017
16:40
20.09.2017
10:30
19.07.2017
20:01
18.06.2017
15:02
15.06.2017
19:00
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















